MT: Proiectul de lege pentru spaţiul feroviar unic european va fi aprobat în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare

Proiectul de lege care transpune în legislaţia naţională Directiva 34/2012 a UE referitoare la instituirea spaţiului feroviar unic european este finalizat şi va intra, spre aprobare, în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare, informează Ministerul Transporturilor într-un comunicat.
Economica.net - vin, 22 iul. 2016, 17:00
MT: Proiectul de lege pentru spaţiul feroviar unic european va fi aprobat în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare

Potrivit reprezentanţilor MT, după aprobarea proiectului de lege de către Executiv, va fi trimis către Parlament, astfel încât până la finalul lunii octombrie legea să fie adoptată.

‘Ministerul Transporturilor a luat act de decizia Comisiei Europene de sesizare a Curţii de Justiţie a UE împotriva României pentru necomunicarea măsurilor naţionale de transpunere a Directivei 2012/34/UE referitoare la instituirea spaţiului feroviar unic european. În acest moment, proiectul de lege care transpune în legislaţia naţională Directiva 34/2012 este finalizat, având toate avizele necesare din circuitul interministerial şi va intra, spre aprobare, în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare, 27.07.2016.
Ulterior aprobării de către Executiv a proiectului de lege, el va fi trimis către Parlament, pentru adoptare. Îndată ce noua sesiune parlamentară va începe, ministerul va depune toate eforturile necesare pentru ca la finalul lunii octombrie legea să fie adoptată. Luăm în calcul şi varianta de a solicita Parlamentului adoptarea în procedură de urgenţă’, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, termenul limită al transpunerii Directivei 34 a fost 16.06.2015, termen ce a fost depăşit. La data instalării în funcţie a actualului Guvern, noiembrie 2015, România primise deja o scrisoare de punere în întârziere de la Comisia Europeană.

În luna februarie a acestui an, autorităţile române au sesizat reprezentanţilor CE stadiul de transpunere a Directivei în cauză, anume elaborarea actului normativ şi punerea lui în circuitul de avizare.

MT precizează că prin răspunsul din data de 26 aprilie 2016 transmis Comisiei Europene, România s-a angajat să adopte în Parlamentul României proiectul de lege pentru transpunerea Directivei 2012/34/UE până în luna octombrie 2016. Termenul intermediar asumat pentru aprobarea proiectului de către Guvern era luna mai 2016.

‘Întârzierea privind supunerea spre avizare de către Guvern a proiectului de act normativ a fost cauzată de complexitatea procesului de avizare interministerială, necesară pentru a putea avea garanţia unei transpuneri corecte în legislaţia românească a Directivei. Se va respecta însă, termenul final asumat pentru adoptarea actului normativ de către Parlament – octombrie 2016 ‘, se menţionează în comunicat.

Directiva 2012/34/UE reprezintă o componentă importantă a legislaţiei europene privind domeniul transportului feroviar.

Prevederile acestei directive vizează în principal introducerea unor reglementări uniforme privind: administrarea infrastructurii feroviare şi activităţile operatorilor de transport feroviar, eliberarea licenţelor de transport feroviar, stabilirea şi perceperea tarifelor pentru utilizarea infrastructurii feroviare, alocarea capacităţilor de infrastructură feroviară, precum şi funcţionarea organismelor naţionale de supraveghere în domeniul feroviar.

Potrivit MT, partea română va înştiinţa Comisia Europeană despre aprobarea proiectului de lege în şedinţa Executivului de miercuri, 27.07.2016 şi despre demersurile ce vor fi parcurse ulterior.

Comisia Europeană a decis vineri să trimită România, Grecia şi Luxemburg în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) pentru netranspunerea în legislaţiile naţionale a Directivei privind spaţiul feroviar unic european, a anunţat Executivul comunitar într-un comunicat de presă.

Comisia va solicita Curţii de Justiţie să impună României, Greciei şi Luxemburgului plata unei penalităţi zilnice până când directiva este transpusă în totalitate în legislaţia naţională. Comisia propune penalităţi zilnice de 30.310,80 euro pentru Grecia, de 8.710,00 euro pentru Luxemburg şi de 29.091,40 euro pentru România.

Directiva 2012/34/UE privind spaţiul feroviar unic european urmăreşte să consolideze rolul organismelor de reglementare naţionale în domeniul feroviar, în special în ceea ce priveşte competenţa acestora în cazul instalaţiilor feroviare, cum ar fi terminalele şi staţiile. Ea impune statelor membre sa îşi bazeze relaţiile cu administratorii de infrastructură pe contracte multianuale care stabilesc obligaţii reciproce în ceea ce priveşte structura de plată şi calitatea serviciilor de infrastructură care trebuie furnizate întreprinderilor feroviare. De asemenea, această directivă cuprinde cerinţe privind transparenţa financiară, astfel încât întreprinderile feroviare şi administratorii de infrastructură să păstreze şi să publice conturi separate şi să controleze fluxurile financiare.

Statele membre au avut obligaţia de a asigura intrarea în vigoare a măsurilor necesare pentru a se conforma directivei până la 16 iunie 2015. Întrucât Grecia, Luxemburgul şi România nu au făcut acest lucru, Comisia a adresat acestor state membre o scrisoare de punere în întârziere în iulie 2015, urmată de un aviz motivat în februarie 2016. Dat fiind că măsurile naţionale de transpunere nu au fost încă adoptate, Comisia a decis să trimită aceste state membre în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este liberă să stabilească penalităţile care urmează să fie impuse în valoarea şi în forma pe care Curtea le consideră adecvate pentru a determina statul membru să înceteze neexecutarea obligaţiilor care decurg din directivă, însă Curtea nu poate depăşi valoarea specificată de Comisie.

Te-ar mai putea interesa și
Taiwanul raportează reluarea acțiunilor ofensive chineze, la o zi după ce secretarul american Antony Blinken a părăsit Beijingul
Taiwanul raportează reluarea acțiunilor ofensive chineze, la o zi după ce secretarul american Antony Blinken a părăsit ...
Taiwanul a raportat sâmbătă o reluare a activităţii militare chineze în apropierea insulei, 12 avioane trecând linia mediană sensibilă a strâmtorii Taiwan, la o zi după ce secretarul de......
Guvernul american a înființat comitet consulativ privind folosirea sigură a inteligenței artificiale
Guvernul american a înființat comitet consulativ privind folosirea sigură a inteligenței artificiale
Directorii OpenAI, Microsoft şi Google se numără printre cei mai importanţi membri ai unui nou consiliu federal înfiinţat ...
Scenaristul Aaron Sorkin pregătește un nou film cu privire la rolul Facebook în atacul asupra Capitolului din 6 ianuarie 2021
Scenaristul Aaron Sorkin pregătește un nou film cu privire la rolul Facebook în atacul asupra Capitolului din 6 ianuarie ...
Aaron Sorkin, scenaristul premiat cu Oscar pentru "The Social Network", pregăteşte un nou film care va explora responsabilitatea ...
Ion Sterian (Transgaz): Companiile româneşti ar trebui să iasă în lume. Au început să apară oportunități. Îmi doresc să mergem în Africa alături de companiile din Turcia
Ion Sterian (Transgaz): Companiile româneşti ar trebui să iasă în lume. Au început să apară oportunități. Îmi ...
Companiile româneşti ar trebui să iasă în lume, pentru că au început să apară multe oportunităţi, ca de exemplu ...