Landul german Bavaria va da în judecată Volkswagen din cauza scandalului emisiilor

Landul german Bavaria a anunţat că va da în judecată Volkswagen AG pentru pagubele provocate de scandalul emisiilor, a anunţat marţi Ministerul de Finanţe, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Economica.net - mar, 02 aug. 2016, 13:51
Landul german Bavaria va da în judecată Volkswagen din cauza scandalului emisiilor

Fondul de pensii al funcţionarilor de stat din landul Bavaria a înregistrat pierderi de 700.000 euro după ce acţiunile Volkswagen au scăzut semnificativ la bursă, în urma dezvăluirilor privind utilizarea unui soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel în SUA.

Bavaria, unde se află sediul central al unor companii germane de top, cum ar fi BMW, Siemens şi Allianz, va fi primul din cele 16 landuri federale ale Germaniei care va da în judecată Volkswagen AG din cauza celui mai mare scandal din istoria de 78 de ani a companiei.

Reprezentanţii grupului auto german nu au comentat informaţia.

Cei mai mari acţionari ai Volkswagen sunt compania holding Porsche SE, landul german Saxonia Inferioară (unde se află şi sediul central al companiei auto) şi un fond de investiţii din Qatar. În 2007, Saxonia Inferioară a cumpărat acţiuni Volkswagen în valoare de 41 de milioane de euro pentru a-şi menţine participaţia la 20%, în urma căreia îşi păstrează nivelul maxim al drepturilor de vot.

Volkswagen face obiectul unor investigaţii în mai multe ţări, inclusiv în Germania, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

Rechemarea tuturor celor 11 milioane de vehicule va fi printre cele mai mari din istorie, similară cu cea efectuată de Toyota în perioada 2009 – 2010, când a adus la service peste zece milioane de vehicule din cauza unor probleme la acceleraţie.

Portofoliul Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria: Iliana Iotova, adeptă a dialogului cu Moscova, a câştigat alegerile prezidenţiale (exit-poll-uri)
Bulgaria: Iliana Iotova, adeptă a dialogului cu Moscova, a câştigat alegerile prezidenţiale (exit-poll-uri)
 Preşedinta la final de mandat Iliana Iotova, care pledează pentru dialog cu Moscova pentru a pune capăt războiului din Ucraina, a câştigat duminică alegerile prezidenţiale din Bulgaria,......
Germania: Ministrul Educației promite să-i asculte pe tineri după protestele din mai multe orașe
Germania: Ministrul Educației promite să-i asculte pe tineri după protestele din mai multe orașe
Ministrul german al Educației Karin Prien a condamnat duminică revoltele care au urmat protestelor tinerilor în mai multe ...
Top constructori autostrăzi: Makyol, Danlin XXL și Pizzarotti – Retter au avut cele mai mari progese în ultimele două luni
Top constructori autostrăzi: Makyol, Danlin XXL și Pizzarotti – Retter au avut cele mai mari progese în ultimele ...
Turcii de la Makyol domină topul constructorilor de autostrăzi din România, după progresele din șantiere din lunile ...
BVB a câştigat aproape 24 de miliarde de lei la capitalizare în săptămâna 26 octombrie – 30 octombrie. Care au fost acțiunile cu cele mai mari creşteri şi cele mai mari scăderi
BVB a câştigat aproape 24 de miliarde de lei la capitalizare în săptămâna 26 octombrie – 30 octombrie. Care au ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat, în această săptămână, 23,76 miliarde de lei la capitalizare (+3,43%), ...