Şeful Petrom: Piaţa de retail pe benzină şi motorină a crescut cu 5,6%, în primul semestru

Piaţa de retail în ceea ce priveşte vânzarea de benzină şi motorină a crescut cu 5,6%, în primul semestru din acest an comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, Mariana Gheorghe, CEO OMV Petrom.
Economica.net - mie, 10 aug. 2016, 09:07
Şeful Petrom: Piaţa de retail pe benzină şi motorină a crescut cu 5,6%, în primul semestru

‘Pe segmentul de marketing evoluţia a fost bună, mai ales pe zona de retail unde piaţa a crescut cu 5,6% pe benzină şi motorină în primul semestru comparativ cu acelaşi semestru al anului anterior, iar vânzările noastre au depăşit această medie a pieţei crescând cu 6,1%. Creşterile sunt determinate atât de preţurile joase ale carburanţilor dar şi de consumul mai mare din România care a avut ca impact şi cel legat de carburanţi. Nu acelaşi lucru putem să spunem că s-a întâmplat pe partea de vânzări comerciale unde acestea au fost sub nivelul anului anterior cu circa 8%. Aici am văzut 2 efecte. Pe de o parte închiderea rafinăriei (Petrobrazi n.r.) pentru o lună a cauzat o decizie a managementului să furnizeze din stocuri şi cu prioritate staţiile de benzină ceea ce a făcut să fie cantităţi mai mici disponibile pentru vânzările comerciale iar clienţii noştri comerciali s-au îndreptat către alte rafinării, către alţi furnizori, iar aici se vede şi efectul de bază, anume că în aceeaşi perioadă a anului trecut am avut vânzări excepţionale pentru că două dintre rafinăriile concurente au fost oprite atunci’, a spus Gheorghe.

Ea a precizat că evenimentul care a caracterizat partea de downstream, în primul semestru, a fost oprirea rafinăriei Petrobrazi.

‘Un eveniment care a caracterizat această perioadă a fost oprirea rafinăriei pentru o lună pentru activităţile de reparaţii capitale, oprire care era planificată şi care în afară de a realiza acele investiţii de conformitate şi de îmbunătăţire a performanţei am avut şi câteva proiecte mai mici de modernizare. Ele au fost relativ mici, toate ducând la un buget de investiţii de circa 40 milioane de euro. Aceste lucrări s-au desfăşurat în condiţii foarte bune de siguranţă dar şi în buget, permiţând rafinăriei să continue să producă în parametrii operaţionali optimi. Capacitatea de utilizare a fost de 81% având în vedere oprirea de o lună dar această modernizare şi reparaţii capitale permit rafinăriei să opereze cu capacitate de utilizare de peste 90% în condiţii normale’, a mai arătat CEO-ul OMV Petrom.

Grupul OMV Petrom a afişat un profit net în scădere cu 61% după prima jumătate a acestui an, rezultatul net cifrându-se la 405 milioane de lei comparativ cu 1,036 miliarde de lei în perioada similară a anului trecut, potrivit rezultatelor financiare neauditate publicate miercuri.

Profitul operaţional al grupului (EBIT) s-a redus, de asemenea, la 561 milioane lei, mai puţin cu 56% comparativ cu rezultatul consemnat în perioada ianuarie – iunie 2015, pe fondul scăderii cotaţiilor internţionale parţial compensată de costurile de explorare mai mici şi de evoluţia favorabilă a provizioanelor pentru creanţe neîncasate din activitatea de gaze.

Grupul austriac OMV este acţionarul majoritar al Petrom, cu o participaţie de 51,01%, în timp ce Ministerul Economiei deţine un pachet de 20,64% din acţiuni, iar Fondul Proprietatea 20,11%. Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Upstream (Explorare şi Producţie), Downstream Oil (Rafinare şi Marketing), Downstream Gas (Gaze şi Energie).

Te-ar mai putea interesa și
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două cât are în prezent
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două cât are în prezent
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două în prezent, şi la 50.000 de clienţi din segmentul afluent, a declarat marţi, pentru Agerpres, Antoaneta......
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Valoarea exporturilor Chinei către Germania a continuat să crească semnificativ în iunie, în timp ce importurile din ...
Întâlnirea de gradul zero din perspectiva ratingului României. Reprezentanții Ministerului Finanțelor s-au întâlnit cu oficiali ai Fitch și au discutat despre consolidare fiscală și estimări economice
Întâlnirea de gradul zero din perspectiva ratingului României. Reprezentanții Ministerului Finanțelor s-au întâlnit ...
Ministerul Finanțelor a anunțat că reprezentanții săi au participat astăzi, 14 iulie 2026, la discuțiile tehnice cu ...
UNSAR: 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi din anul 2025 pentru avariile instalațiilor interioare ale locuințelor. O conductă spartă a dus la achitarea celei mai mari plăți
UNSAR: 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi din anul 2025 pentru avariile instalațiilor interioare ale locuințelor. ...
Aproape 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi pentru daune provocate de spargerea conductelor sau de alte avarii ...