Cum s-au descurcat marii benzinari în 2016: Petrom scade, Rompetrol creşte

Cele mai mari companii petroliere din România au avut evoluţii divergente în primele şase luni ale anului, dacă ne referim la vânzările de carburanţi.
Economica.net - mar, 16 aug. 2016, 21:12
Cum s-au descurcat marii benzinari în 2016: Petrom scade, Rompetrol creşte

În ciuda modului diferit de raportare a rezultatelor, cifrele de vânzări aferente primelor şase luni ale anului arată o creştere pentru numărul doi de pe piaţă, Rompetrol, şi o scădere pentru cea mai mare companie petrolieră din România, Petrom.

Petrom a raportat, în primele şase luni ale anului, vânzări totale de produse rafinate de 2,27 milioane de tone, pe toate pieţele pe care operează (România, Moldova, Serbia, Bulgaria), în scădere cu 2,2% faţă de primele şase luni ale anului precedent.
„Vânzările totale de produse rafinate au scăzut cu uşor-2% comparativ cu 1-6/15. Vânzările cu amănuntul ale Grupului au crescut cu 2% datorită cererii mai mari si a optimizării reţelei de distribuţie. Folosind aceeaşi baza de comparaţie, vânzările cu amănuntul ale Grupului au crescut cu 5% faţă de perioada similară a anului anterior. Vânzările totale de produse rafinate, exceptând vânzările cu amănuntul, au scăzut cu 7% reflectând creşterea concurenţei în activitatea de vânzări cu ridicata din regiunea de operare şi impactul reviziei generale planificate a rafinăriei din T2/16”, se arată în raportul Petrom.

Compania nu oferă mai multe date refetritoare la vânzările de carburanţi.

Evoluţia Rompetrol arată altfel. Chiar dacă vânzările de produse petroliere sunt mai mici decât cele ale Petrom, ele sunt în creştere.
„Volumul produselor petroliere livrate de Grup pe plan intern s-a ridicat la 1,26 milioane tone (+16%), din care peste 67% au reprezentat-o carburanţii comercializaţi de Rompetrol Downstream prin staţiile Rompetrol, dar şi en-gros către parteneri. (…). La nivel regional, Grupul a atins un volum al livrărilor de produse petroliere realizate de rafinăria Petromidia de circa 1,49 milioane tone, către subsidiarele sale şi partenerii tradiţionali. Vânzările totale de carburanţi înregistrate de filialele din Bulgaria, Moldova şi Georgia s-au ridicat în prima jumătate a anului la 420.000 tone, cu 16% peste rezultatul aferent perioadei similare din 2015”, se arată în comunicatul KazMunaiGas International, noua denumire a gruupului Rompetrol.

Una dintre explicaţii ţine de operarea rafinăriilor celor două companii. Petrobrazi, unica rafinărie a celor de la Petrom, a fost oprită pentru revizie, în timp ce Petromidia, rafinăria grupului Rompetrol, cea mai mare din România, a funcţionat la capacitate maximă şi a înregistrat un nou record de producţie în prima jumătate a anului 2016, potrivit celor comunicate de Rompetrol.

Te-ar mai putea interesa și
Două centre de date ale Amazon din Emirate, lovite de drone
Două centre de date ale Amazon din Emirate, lovite de drone
Filiala cloud a Amazon a anunţat luni seară că două dintre centrele sale de date din Emiratele Arabe Unite au fost "lovite direct" de drone, fiindu-i perturbate serviciile în anumite regiune din......
Prețul benzinei a spart pragul de 3 dolari galonul în SUA
Prețul benzinei a spart pragul de 3 dolari galonul în SUA
Preţul mediu al benzinei la pompă în SUA a depăşit luni pragul de 3 dolari pe galon (3,78 litri) pentru prima dată ...
Trump spune că SUA au o „rezervă nelimitată” de arme
Trump spune că SUA au o „rezervă nelimitată” de arme
Preşedintele american Donald Trump s-a lăudat marţi dimineaţă că ţara sa are o "rezervă nelimitată" de arme şi ...
Criză în Orientul Mijlociu. Oana Ţoiu: 318 cetăţeni români, pelerini şi turişti, aduşi în ţară
Criză în Orientul Mijlociu. Oana Ţoiu: 318 cetăţeni români, pelerini şi turişti, aduşi în ţară
Un număr de 318 români, pelerini şi turişti, au ajuns în noaptea de luni spre marţi în ţară, pe Aeroportul Otopeni, ...