Plaza Centers a semnat cu Auchan pentru noul mall din Timişoara

Primul proiect de mall dezvoltat de Plaza Centers, compania implicată în proiectul Casa Radio din Bucureşti, începe să prindă contur. Acesta este primul mall pe care compania îl va finaliza pe piaţa locală.
Andrada Ghira - mie, 17 aug. 2016, 21:02
Plaza Centers a semnat cu Auchan pentru noul mall din Timişoara

Dezvoltatorul imobiliar Plaza Centers şi-a asigurat încă de anul trecut o finanţare de 65% din valorea proeictului de centru comercial de la Timişoara. Lucrările ar urma să înceapă în acest an, iar chiriaşul ancoră este Auchan.

„În luna iulie a anului trecut, compania a obţinut avizele petnru construcţia Timişoara Plaza, un centrul comercial cu o suprafaţă închiriabilă de 38.000 de mp. De asemenea, s-a securizat finanţarea a 65% din costul dezvoltării proiectului şi s-a semnat un contract de pre-închiriere cu Auchan pentru o suprafaţă de 10.426 de mp. Construcţia va începe anul acesta, iar termenul de finalizare este 2018”, se arată într-un comunicat Plaza remis Bursei de la Londra.

Acesta ar fi primul mall pe care Plaza Centers îl va finaliza în România din pleiada de malluri pe care le avea în plan înainte de criză.

Plaza Centers a vândut în ultimii ani terenurile din Iaşi, Tîrgu-Mureş, Hunedoara şi Slatina. Înainte de criză, compania a început construcţia unui mall la Miercurea Ciuc, iar lucrările au fost oprite pe timp de criză datorită lipsei de finanţare. Plaza Centers mai deţine şi o participaţie de 75% din proiectul Casa Radio, alături de autorităţi. Complexul ar urma să cuprindă un mall cu o suprafaţă închiriabilă de 90.000 de mp, birouri, un hotel, dar şi săli de conferinţe. Compania a mai anunţat că a obţinut avizele pentru Dâmboviţa Center Multifunctional Complex.

Competiţia de la Timişoara

Noul mall ce va fi construit în Timişoara va intra în competiţie cu mallul dezvoltat în ultimii ani de fondul de investiţii sud-african NEPI, care nu a întâmpinat concurenţă decât din partea Iulius Mall, singurul centru comercial modern din oraş. Tot aici şi-a anunţat planul de construcţie a unui proiect care include şi mall, dar şi spaţii de birouri, Alpha Group Investments, un instrument de investiţii al Alpha Bank, sub bagheta lui Ali Ergun Ergen, cel care a contribuit la construcţia primului mall modern din România: Bucureşti Mall.

Complexul celor de la Alpha Group Investmens va avea o suprafaţă închiriabilă de 70.000 mp, birouri de 10.000 mp, iar investiţia se ridică la 90 de milioane de euro. Deşi compania a anunţat obţinerea autorizaţiei de construcţie la sfârşitul anului trecut, niciun alt anunţ nu a mai fost făcut cu privire la proiectul Timişoara Centrum.

Cine mai avea planuri să construiască malluri la Timișoara

Fortress Gate trebuia să fie un mall cu o suprafaţă închiriabilă de 21.000 de mp. În 2009, lituanienii de la Europa Group au vândut proiectul către Cerealcom Timiş, controlată de Mioara Simcelescu.

Şi omul de afaceri Ion Ţiriac anunța investiții într-un mall – Civis Center Timişoara, de 65.000 de mp, în parteneriat cu spaniolii de la Riofisa. Valoarea proiectului urma să fie de 150 de milioane de euro, iar anul trecut Ţiriac a cumpărat partea spaniolilor în acest proiect.

Cei de la Gruppo Policentro vroiau să dezvolte un complex amplu – Policentro, însă proiectul este îngheţat din 2008.

Timişoara Outlet Village urma să fie dezvoltat de italienii de la Promos Brescia, care vroiau să construiască un outlet cu o suprafaţă închiriabilă de 25.000 mp şi cu 130 de magazine.

Timişoara Shopping City este un mall care trebuia construit la patru kilometri de oraş, în partea de nord şi care ar fi trebuit să aibă o suprafaţă închiriabilă de 30.000 mp.

 

Te-ar mai putea interesa și
Parisul ia noi măsuri în favoarea fermierilor pentru a încheia criza apărută la începutul anului, care a dus la proteste masive
Parisul ia noi măsuri în favoarea fermierilor pentru a încheia criza apărută la începutul anului, care a dus la proteste ...
Guvernul francez a dat sâmbătă publicităţii o serie de măsuri suplimentare în favoarea agricultorilor, în speranţa că va încheia odată pentru totdeauna criza apărută la începutul......
Primăria Capitalei a atribuit contractul pentru finalizarea lucrărilor la penetrația Prelungirea Ghencea și supralărgirea Bulevardului Ghencea
Primăria Capitalei a atribuit contractul pentru finalizarea lucrărilor la penetrația Prelungirea Ghencea și supralărgirea ...
Primarul general al Capitalei Nicușor Dan a anunțat astăzi că instituția pe care o conduce a atribuit contractul pentru ...
Italia l-a convocat pe ambasadorul rus după ce Moscova a naționalizat filiala locală a companiei Ariston
Italia l-a convocat pe ambasadorul rus după ce Moscova a naționalizat filiala locală a companiei Ariston
Italia l-a convocat sâmbătă pe ambasadorul rus după ce Moscova a anunţat că a trecut filiala Ariston Thermo Group sub ...
Șeful CIO Thomas Bach se opune în numele solidarității deciziei Federației Internaționale de Atlestism de a acorda recompense pentru medaliile de aur cucerite la Paris
Șeful CIO Thomas Bach se opune în numele solidarității deciziei Federației Internaționale de Atlestism de a acorda ...
Preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach, s-a distanţat de decizia inedită a Federației Internaționale ...