AFI Europe România vinde trei clădiri de birouri şi a început construcţia de noi birouri lângă Palatul Parlamentului

AFI Europe, care a dezvoltat pe piaţa locală mallurile AFI din Bucureşti şi Braşov, scoate la vânzare primele active din România. În acelaşi timp, compania a început lucrările de construcţie la proiectul de birouri AFI Tech Park, tot în Bucureşti. 
Andrada Ghira - J, 18 aug. 2016, 09:20
AFI Europe România vinde trei clădiri de birouri şi a început construcţia de noi birouri lângă Palatul Parlamentului

AFI Europe a semnat o scrisoare de inteţie pentru vânzarea a trei dintre cele cinci clădiri de birouri construit în jurul mallului AFI Palace Cotroceni din Bucureşti, potrivit datelor din ultimul raport financiar al companiei mamă Africa Israel Properties. 

Contactat de ECONOMICA.NET, David Hay, directorul executiv al AFI Europe România, nu a dorit să facă mai multe comentarii pe această temă. În schimb, compania a început deja lucrările de construcţie la un nou proiect. 

„Am început lucrările de construcţie la AFI Tech Park. Avem toate autorizaţiile iar acum se pregăteşte terenul. Nu pot să vă comunic valoarea investiţiei”, a declarat pentru ECONOMICA.NET, David Hay. 

Noul proiect de birouri, care va avea două clădiri, se construieşte pe terenul fostei fabrci Inox, care are o suprafaţă de 17.000 de mp şi care va avea o suprafaţă închiriabilă de 50.000 de mp. 

Raportul financiar al companiei mamă arată că cele trei clădiri de birouri, AFI Park 1, 2 şi 3, au un preţ de vânzare de 92,7 milioane de euro. Vânzarea celor trei clădiri va genera pentru companie un profit brut de 6,5 milioane de euro, şi un cash flow de aproape 47 de milioane de euro. În plus, scrisoarea de intenţie pentru vânzarea celor trei clădiri de birouri cuprinde şi opţiunea de vânzare a celorlalte două clădiri, 4 şi 5 din complexul AFI Park. 

În primăvara acestui an, directorii executivi ai companiei Melisron, controlată de descendenta uneia dintre cele mai bogate familii din Israel, au vizitat recent proprietăţile deţinute de AFI Europe în România, potrivit informaţiilor publicaţiei israeliene Globes, care specula o posibilă tranzacţie între cele două companii. 

Cel mai important activ al AFI Europe pe piaţă este mallul AFI Palace Cotroceni, cu o valoare de piaţă de 440 de milioane de euro.

AFI Properties, compania mamă a AFI Europe, a înregistrat un venit operaţional net de 38 de milioane de euro în primele 6 luni, similar cu rezultatele înregistrate anul trecut în S1, prin includerea vânzării a mai multor active şi a unui venit operaţional net performant al proiectele noi şi existente. De asemenea, AFI Properties a înregistrat un profit de 38 de milioane de euro, reprezentând o creştere de 190% faţă de profitul din S1 2015.

AFI Europe, subsidiară a AFI Properties, operează în România, Cehia, Polonia, Germania, Bulgaria, Serbia, Ungaria şi Letonia. AFI Europe operează în România din 2005.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: România poate deveni un furnizor strategic de produse agroalimentare pentru regiune şi pentru toată Europa
Nazare: România poate deveni un furnizor strategic de produse agroalimentare pentru regiune şi pentru toată Europa
România poate deveni un furnizor strategic de produse agroalimentare pentru regiune şi pentru Europa, însă pentru valorificarea acestui potenţial sunt necesare ferme mai competitive, asociere,......
Rambursul în e-commerce: de ce întârzie banii și ce pot face comercianții
Rambursul în e-commerce: de ce întârzie banii și ce pot face comercianții
România are cea mai ridicată rată de plată ramburs din Uniunea Europeană: două din trei comenzi online sunt plătite ...
Aproape un miliard de lei, împrumut al Ministerului Finanțelor de la bănci – date 16 iulie 2026
Aproape un miliard de lei, împrumut al Ministerului Finanțelor de la bănci – date 16 iulie 2026
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 948,3 milioane lei de la bănci, prin două emisiuni de titluri de stat, ...
Jumătate de miliard de lei pentru Autostrada Unirii A8 Târgu Neamţ-Iaşi-Ungheni (bugetul CNIR 2026)
Jumătate de miliard de lei pentru Autostrada Unirii A8 Târgu Neamţ-Iaşi-Ungheni (bugetul CNIR 2026)
Bugetul Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere (CNIR) pentru anul 2026 prevede investiţii de aproximativ un miliard ...