O familie din Clejani, printre victimele accidentului din Ungaria

Printre victimele accidentului din Ungaria se află şi o familie întreagă: mama, tata şi fiul. Cei trei erau din comuna Clejani, judeţul Giurgiu. Aceştia se întorceau din Spania şi se aflau în microbuzul lovit de TIR pe autostrada din Ungaria. Familia lor a fost anunţată de autorităţi.
Cristian Zărescu - lun, 31 oct. 2011, 15:06

„În momentul de faţă sunt decedaţi toţi. Era o familie foarte liniştită, o familie care nu ne-a creat probleme în această localitate. Au mers şi ei după un trai mai decent şi s-a întâmplat nenorocirea. O să dăm o hotărâre de consiliu local, să vedem cu ce-i putem ajuta”, a spus primarul din Clejani, Florin Nidelea.

14 români şi-au pierdut viaţa într-un grav accident produs în Ungaria, duminică, în jurul orei 23.30, la jumătatea distanţei dintre localităţile Mako şi Szeged în urma impactului dintre un microbuz şi un TIR. Potrivit purtătorului de cuvânt al MAE, Doris Mircea, printre victime se află şi trei copii, cu vârste între 7 şi 14 ani. Potrivit primelor cercetări, un autotren a rupt parapetul şi a intrat pe contrasens, lovind în plin microbuzul.

TIR-ul implicat în accidentul din Ungaria este deţinut de o firmă de transport din municipiul Arad, ai cărei patroni sunt un fost poliţist de frontieră condamnat pentru ucidere din culpă şi mama acestuia. Femeia a declarat că nu crede că şoferul a adormit la volan.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Începe reabilitarea ansamblului Curtea Veche, cel mai vechi monument medieval din București
Începe reabilitarea ansamblului Curtea Veche, cel mai vechi monument medieval din București
Primăria Capitalei anunţă că a dat ordinul de începere a lucrărilor la Curtea Veche, prima curte domnească a oraşului şi cel mai vechi monument medieval al Bucureştiului...
KazMunayGas suspendă un acord de explorare cu Lukoil în Marea Caspică
KazMunayGas suspendă un acord de explorare cu Lukoil în Marea Caspică
Proiectul comun dintre KazMunayGas și Lukoil pentru explorarea petrolieră în perimetrul Al-Farabi, situat în sectorul ...
Proiectul primei baterii a norvegienilor de la Scatec în România, de 176 MWh, mai face un pas. Urmează să ia autorizația de la ANRE
Proiectul primei baterii a norvegienilor de la Scatec în România, de 176 MWh, mai face un pas. Urmează să ia autorizația ...
Proiectul instalației de stocare de la Buciumi, Bacău, de 88 MW/176 MWh, al norvegenilor de la Scatec, urmează să primească ...
Protest „Stop extremismului şi violenţei! România democrată”, în Piaţa Victoriei. Anunț de la Jandarmerie
Protest „Stop extremismului şi violenţei! România democrată”, în Piaţa Victoriei. Anunț de la Jandarmerie
Un protest cu tema "Stop extremismului şi violenţei! România democrată" va avea loc duminică în Piaţa Victoriei, între ...