Cioloş: Investitorii străini aşteaptă de la noi calitate a forţei de muncă

Premierul Dacian Cioloş a declarat miercuri că, dincolo de problema de infrastructură, investitorii străini aşteaptă de la statul român un semnal în ceea ce priveşte calitatea forţei de muncă, potrivit Agerpres.
Economica.net - mie, 31 aug. 2016, 19:33
Cioloş: Investitorii străini aşteaptă de la noi calitate a forţei de muncă

‘Pentru investitorii străini, mai ales în sectorul industrial, dincolo de problema de infrastructură, e un alt semnal pe care-l aşteaptă de la noi: calitatea forţei de muncă. Şi de asta, în paralel cu chestiunile legate de infrastructură, mergem şi cu problema legată de formarea duală şi de formare profesională. Oamenii se plâng, din ce în ce mai mult, că nu îi mai interesează doar mână de lucru ieftină, ci şi mână de lucru calificată. Ei sunt gata să plătească şi mai mult dacă văd eficienţă la mâna de lucru respectivă’, a spus Cioloş, la TVR.

În acest context, premierul a anunţat că Executivul pregăteşte legislaţia pentru îmbunătăţirea calităţii formării profesionale şi a formării duale.

‘Cu Ministerul Muncii, împreună cu Ministerul Educaţiei şi cu Ministerul Economiei, pregătim acum legislaţia pentru îmbunătăţirea calităţii formării profesionale şi a formării duale. Formare profesională înseamnă să avem o viziune mai clară legată de ce şcoli profesionale vrem, ce domenii susţinem şi formare duală, prin care să putem implica în formarea profesională şi companiile, care vor investi nu doar energie, dar şi bani şi vor recruta ele însele elevi care se vor forma la aceste şcoli pe care apoi îi vor angaja. Deci, dăm şi predictibilitate legat de angajare nu doar de formare’, a argumentat Cioloş.

În opinia prim-ministrului, prin aceste măsuri se doreşte să se dea un semnal de ‘continuitate, o predictibilitate şi coerenţă’, fapt perceput pozitiv de marile companii.

‘Vrem să arătăm că există o continuitate, o predictibilitate şi coerenţă, a guvernelor române. Din punctul meu de vedere, acest lucru a fost bine perceput, pentru că, aşa cum ştiţi, Fordul a anunţat că are intenţia să continue investiţiile aici, probabil să vină şi cu un nou model, nu doar cu dezvoltarea producţiei modelelor actuale şi producţiei de motoare. Renault, la fel, dă semne clare, cel puţin din punctul meu de vedere, din discuţiile pe care le-am avut cu conducerea companiei, că intenţionează să continue investiţiile aici. În Transilvania la fel, din partea unor companii străine, europene, mai ales germane, continuă investiţiile’, a spus premierul.

El a anunţat că, ‘pentru a da semnale mai clare’, săptămâna viitoare va face o vizită în Germania.

‘Tocmai pentru a clarifica anumite lucruri şi a da semnale mai clare, intenţionez şi săptămâna viitoare să fac o vizită în landurile care sunt sursa cea mai importantă de investiţii pentru România şi nu doar pentru România, în general pentru Europa de Est – Baden-Wurttemberg, Bavaria şi Renania de Nord – Westfalia’, a mai spus premierul.

Te-ar mai putea interesa și
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Analiştii financiari avertizează că pieţele vor deschide săptămâna sub presiunea riscurilor geopolitice crescute, după loviturile lansate de Statele Unite şi Israel asupra Iranului.......
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
Compania românească Parapet, contractor EPC în sectorul energiei regenerabile, este pe cale să finalizeze un nou parc ...
Bilanțul victimelor unui atac americano-israelian asupra unei școli de fete din Iran a ajuns la 57. Aproximativ 170 de eleve se aflau în unitate când a fost lovită
Bilanțul victimelor unui atac americano-israelian asupra unei școli de fete din Iran a ajuns la 57. Aproximativ 170 de ...
Cel puţin 57 de eleve au fost ucise într-un atac aerian în sudul Iranului, după ce Israelul şi Statele Unite au început ...
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU sâmbătă seara, după atacurile asupra Iranului
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU sâmbătă seara, după atacurile asupra Iranului
Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni sâmbătă la ora 21:00 GMT (16:00 la New York) pentru a discuta ...