ASF a dat un avertisment scris către Asirom în privinţa calculelor actuariale

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a dat un avertisment scris asigurătorului Asirom pentru calcule actuariale, au anunţat, miercuri, reprezentanţii instituţiei, potrivit Agerpres.
Economica.net - mie, 14 sept. 2016, 13:17
ASF a dat un avertisment scris către Asirom în privinţa calculelor actuariale

‘Am aplicat o singură sancţiune la Asirom. Asirom a încălcat articolul 21 din Norma 23 privind calculele actuariale. S-a constatat că nu s-au aplicat acele principii de calcule actuariale. A fost o sancţiune dată actuarului, cel care şi-a asumat calculul actuarial, cu avertisment scris’, au explicat aceştia.

Preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu, a precizat că scăderea tarifelor RCA la Asirom nu are nicio legătură cu avertismentul dat.

‘Nu are nicio legătură. Am văzut în spaţiul public că noi am pus presiune. Nu am forţat, nu am avut nicio întâlnire, este pur şi simplu strategia lor, dar nu exclud ca ei să fi luat în calcul presiunea pe care noi am pus-o permanent pe piaţă ca să scadă primele, dar nu este legată şi nici nu este condiţionată’, a arătat Negriţoiu.

Te-ar mai putea interesa și
Un fost prieten apropiat al lui Marco Rubio a fost condamnat de justiția americană pentru lobby secret în favoare Venezuelei
Un fost prieten apropiat al lui Marco Rubio a fost condamnat de justiția americană pentru lobby secret în favoare Venezuelei
Un fost congresman republican, David Rivera (foto), fost prieten apropiat al secretarului de stat american Marco Rubio, a fost condamnat vineri la 10 ani de închisoare pentru că a făcut lobby în......
Influența Chinei în America Latină este văzută ca fiind mai bună decât cea a Statelor Unite – sondaj
Influența Chinei în America Latină este văzută ca fiind mai bună decât cea a Statelor Unite – sondaj
China este percepută în America Latină ca având o influenţă mai bună decât Statele Unite, potrivit unui sondaj publicat ...
Canada a înființat un Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială. Instituția va sfătui Guvernul cu privire la implementarea responsabilă a IA
Canada a înființat un Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială. Instituția va sfătui Guvernul cu privire la ...
Canada a anunţat vineri înfiinţarea unui Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială (IA), responsabil în special ...
Nicușor Dan, despre decizia agenţiei Standard & Poor’s de a menține ratingul de țară: Acest rezultat este meritul întregii societăţi şi al politicilor de disciplină financiară. Nu este însă un moment de relaxare
Nicușor Dan, despre decizia agenţiei Standard & Poor’s de a menține ratingul de țară: Acest rezultat este ...
Preşedintele Nicuşor Dan consideră că decizia agenţiei Standard & Poor's de a menţine ratingul de ţară confirmă ...