Teamnet Group își extinde activitatea în Orientul Mijlociu

Teamnet Group își extinde activitatea din Orientul Mijlociu printr-un proiect desfășurat pentru Ministerul Municipalității Regionale și al Resurselor de Apă din Oman, în colaborare cu Grupul Modern Information Technology LLC (ITON). 
Economica.net - J, 15 sept. 2016, 08:23
Teamnet Group își extinde activitatea în Orientul Mijlociu

Proiectul, denumit „Ministry Core Applications and eServices Portal”, vizează implementarea unui sistem care va emite online autorizații municipale.

Astfel, cele două companii vor sprijini digitalizarea și optimizarea a peste 400 de tipuri de servicii și 700 de proceduri aferente unor domenii precum sănătate publică, salubrizare, construcții și exploatarea resurselor de apă. Pe o piață în care investițiile IT din acest an sunt estimate de Gartner la 212.9 miliarde de dolari1 la nivelul Orientului Mijlociu, soluțiile realizate în acest proiect au rolul de a contribui la reducerea birocratiei, întărirea transparenței decizionale și facilitarea comunicării cu cetățenii.

Sectorul IT din Orientul Mijlociu este în creștere și specialiștii Gartner estimează că serviciile IT business vor reprezenta 84% din segmentul total de servicii în domeniu, în timp ce aplicațiile software Enterprise vor înregistra cea mai mare rată de creştere în acest an în Middle East. Cu toate acestea, în termeni de investiții efective, soluțiile software de infrastructură vor conduce clasamentul. Tehnologizarea tuturor aspectelor vieții este o preocupare globală, iar Orientul Mijlociu nu face excepție acestui trend, acesta fiind un obiectiv prioritar atât al guvernelor, cât și al sectoarelor de business.

„Intrarea Teamnet în această regiune, precum și extinderea în toate piețele în care operăm, e un rezultat al muncii de 15 ani a echipei noastre din România și de la nivel internațional în a dezvolta soluții competitive, recunoscute global. Deși suntem la început de drum în anumite țări, cum e cazul Oman, într-o piață IT globală extrem de competitivă, estimăm rezultate în creștere la nivel internațional pentru Teamnet în acest an cu 70%, față de 2015”, a declarat Bogdan Padiu, CEO Teamnet Group.

Ali bin Mohammed al Abri, Subsecretar în cadrul Ministerului Municipalității Regionale și al Resurselor de Apă a declarat presei din Oman: „Acordul vine care urmare a eforturilor depuse de Guvern pentru implementarea e-serviciilor care să faciliteze relația cu cetățenii. Peste 400 de tipuri de servicii și 700 de proceduri aferente vor fi asigurate electronic.” Dr Salim bin Sultan al Ruzaiqi, CEO al Autorității pentru Tehnologia Informatiei (ITA), a subliniat la rândul său importanța acestui proiect, care deservește un număr mare de cetățeni și companii.

Teamnet va realiza sistemul central al proiectului, constituit din: Water Resource System, Technical Services System, Health Control System, Atlas GIS Services, precum și servicii de mentenanță și suport și, de asemenea, va gestiona procesul de migrare a datelor. Modern Information Technology LLC, lider de proiect, se va ocupa de implementarea portalului de eServices, Case Management, Mobile Application, livrarea de echipamente hardware și licențe, migrarea de date și servicii de suport și mentenanță.

Modern Information Technology LLC (ITON) este cel mai mare producător de software și servicii IT din Oman și activează și în Emiratele Arabe Unite, India, Statele Unite ale Americii, Canada și Australia. Printre clienții ITON, se numără Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Finanțelor, Ministerul Justiției, Ministerul Comerțului și Industriei din Oman ș.a.
Grupul Teamnet a înregistrat o cifră de afaceri consolidată de peste 110 milioane euro în 2015, în creștere cu 18% față de anul anterior.

Te-ar mai putea interesa și
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră în linie dreaptă
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră ...
Primăria Sectorului 6 a anunțat că va semna în următoarele zile recepția lucrărilor de demolare ale Colegiului Tehnic de Poștă și Telecomunicații „Gheorghe Airinei”. Odată eliberat,......
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. prezintă evoluția lucrărilor aferente Lotului 2 al proiectului „Modernizarea ...
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului financiar
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului ...
Marile bănci intră în centrul atenției săptămâna aceasta pentru a-și prezenta cele mai recente rezultate financiare, ...
17 oferte pentru construcția unui nod rutier pe A1
17 oferte pentru construcția unui nod rutier pe A1
Au fost depuse astăzi 17 oferte pentru construcția Nodului Rutier A1 – DJ 704 (Cugir), informează marți Cristian Pistol, ...