Legea asistenţei va fi adoptată tacit de Senat, după ce PDL a părăsit plenul

Legea asistenţei sociale va fi adoptată tacit de Senat pe 3 noiembrie, în varianta Executivului, în condiţiile în care şedinţa de luni a acestei Camere, ultima înainte de acest termen, a fost suspendată din lipsă de cvorum fără ca proiectul să fie dezbătut, pentru că senatorii PDL au părăsit plenul.
Economica.net - lun, 31 oct. 2011, 17:41

Proiectul primise, iniţial, raport favorabil, cu amendamente, din partea Comisiei pentru muncă şi a Comisiei pentru drepturile omului, potrivit Mediafax.

Actul normativ are caracter organic şi urmează să intre în dezbaterea Camerei, for decizional.

Termenul de adoptare tacită a legii este 3 noiembrie, iar până atunci nu va mai avea loc nicio şedinţă de plen.

Ajunşi cu dezbatarile spre finalul şedinţei, parlamentarii din opoziţie au propus ca proiectul, aflat ultimul pe ordinea de zi, să fie supus la vot înaintea altor acte, astfel încât să nu treaca prin adoptarea tacită de Senat.

După o pauză de consultări cerută de liderul grupului PDL, Cristian Rădulescu, senatorul democrat-liberal a invocat lipsa cvorumului de lucru şi a cerut preşedintelui de şedinţă să facă prezenţa.

Şedinţa a fost suspendată din lispsă de cvorum, în condiţiile în care majoritatea senatorilor PDL părăsiseră sala.

Plenul Senatului a decis, luni, la propunerea senatorilor puterii, ca proiectul legii privind asistenţa socială să fie plasat la ultimul punct al ordinii de zi a şedinţei, la poziţia 57, astfel încât documentul să nu intre în dezbatere, ci să fie adoptat tacit, în forma Guvernului.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că senatorii social-democraţi se vor opune adoptării legii asistenţei sociale şi la şedinţa de luni a plenului Senatului.

Dezbaterile la proiectul legii asistenţei sociale au fost blocate în Senat de mai multe săptămâni. Preşedintele Traian Băsescu a declarat recent că legile privind reforma sănătăţii, asistenţa socială şi numirile de judecători la ÎCCJ vor fi adoptate prin asumarea răspunderii, pentru că s-a dovedit că nu pot fi trecute prin Parlament.

Te-ar mai putea interesa și
Germania – Cheltuielile pentru apărare vor depăşi 4% din PIB în 2026, declară ministrul de externe
Germania – Cheltuielile pentru apărare vor depăşi 4% din PIB în 2026, declară ministrul de externe
Ministrul de externe german Johann Wadephul a declarat vineri că guvernul său va cheltui peste 4% din PIB-ul ţării pentru apărare în acest an şi că e în curs să ajungă la 5%, relatează......
Zboruri TAROM de 1 iunie: Cât costă cursele speciale pentru copii
Zboruri TAROM de 1 iunie: Cât costă cursele speciale pentru copii
Compania națională TAROM lansează a treia ediție a campaniei „Avion cu motor, ia-mă și pe mine în zbor!", în cadrul ...
Mesajul lui Bolojan despre noul guvern: „Mai repede, mai bine”
Mesajul lui Bolojan despre noul guvern: „Mai repede, mai bine”
Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat, vineri, că va fi cu atât mai bine cu cât va fi învestit un Executiv mai repede, ...
Ce spune şeful NATO după ce Trump a anunţat că trimite 5.000 de soldaţi americani în Polonia – Avertisment pentru UE
Ce spune şeful NATO după ce Trump a anunţat că trimite 5.000 de soldaţi americani în Polonia – Avertisment pentru ...
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a salutat vineri anunţul Statelor Unite că vor trimite în cele din urmă 5.000 ...