Guvernul a aprobat normele metodologice pentru selecţia managerilor în companiile de stat

Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri normele metodologice de aplicare la OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, prin hotărâre, iar autorităţile publice tutelare trebuie să declanşeze, în 50 de zile de la intrarea în vigoare a normelor, procedura de selecţie în cazul companiilor de stat care nu se supun încă acestor reguli, respectiv 35 de întreprinderi din 180 vizate de ordonanţă, scrie News.ro.
Economica.net - mie, 28 sept. 2016, 18:12
Guvernul a aprobat normele metodologice pentru selecţia managerilor în companiile de stat

Conform sursei citate, în termen de 50 de zile de la intrarea în vigoare a normelor metodologice, autorităţile publice tutelare vor declanşa procedura de selecţie pentru întreprinderile publice pentru care nu au fost aplicate prevederile OUG 109/2011, anunţă Agerpres.

‘Aplicarea noii legislaţii are scopul să contribuie la îmbunătăţirea calităţii guvernanţei corporative, prin creşterea nivelului de profesionalism şi performanţă a managementului în întreprinderile publice şi asigurarea unei performanţe financiare şi operaţionale a acestora’, se spune în comunicat.

Guvernul precizează că 180 de întreprinderi publice de stat intră sub incidenţa regulilor guvernanţei corporative, însă doar 35 se supun în prezent acestora.

Normele stabilesc criteriile de selecţie, de întocmire a listei scurte de până la 5 candidaţi pentru fiecare post de administrator, a clasamentului acestora, a procedurii privind numirile finale, indicatorii de performanţă financiari şi nefinanciari şi a componenţei variabile a remuneraţiei membrilor consiliului de administraţie sau, după caz, de supraveghere.

De asemenea, sunt stabilite regulile generale pentru redactarea scrisorii de aşteptare şi a declaraţiei de intenţie, precum şi elementele ce trebuie cuprinse în contractele de mandat încheiate de autorităţile publice tutelare cu administratorii întreprinderilor publice.

Potrivit hotărârii, Ministerul Finanţelor Publice şi autorităţile publice tutelare care îndeplinesc atribuţii de ministere de resort vor stabili, prin ordin comun, şi alte măsuri în scopul implementării unitare a prevederilor OUG 109/2011, precum şi publicarea de ghiduri în care să se prezinte bunele practici în domeniul guvernanţei corporative.

‘Normele pentru stabilirea criteriilor de selecţie stabilesc data declanşării procedurii de selecţie a noilor organe de administrare a întreprinderilor publice, responsabilităţile ce revin în iniţierea şi organizarea procedurii de selecţie, atribuţiile comisiei de selecţie înfiinţată de autoritatea publică tutelară, cerinţele minime care trebuie îndeplinite de fiecare administrator cu scopul de a constitui profilul personalizat al fiecărui membru al consiliului de administraţie şi al consiliului ca organ colectiv de conducere’, se mai arată în comunicat.

Conform Executivului, autoritatea publică tutelară este doar reprezentantul acţionarului stat, iar în situaţia în care statul este acţionar majoritar, prin autoritatea publică tutelară poate face propuneri către adunarea generală a acţionarilor în vederea numirii de către aceasta a administratorilor, cu respectarea principiilor de drept societar şi al drepturilor acţionarilor minoritari.

Te-ar mai putea interesa și
Hidroelectrica se face și ea “băiat deștept”. Ce și-a trecut în bugetul pe acest an
Hidroelectrica se face și ea “băiat deștept”. Ce și-a trecut în bugetul pe acest an
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România și cel mai mare furnuizor concurențial, și-a bugetat în acest an și niște venituri, e drept că foarte mici încă,......
McDonald’s, afaceri și profit record în România, cu sute de mii de clienți în fiecare zi. Planuri mari de extindere
McDonald’s, afaceri și profit record în România, cu sute de mii de clienți în fiecare zi. Planuri mari de extindere
Premier Restaurants, compania care operează restaurantele McDonald's pe plan local, a avut afaceri și profit record în ...
BMW a prezentat o nouă interpretare pentru Seria 7: Exterior „monolitic”, interior futurist, autonomie electrică majorată
BMW a prezentat o nouă interpretare pentru Seria 7: Exterior „monolitic”, interior futurist, autonomie electrică majorată
BMW Seria 7 trece din nou printr-o transformare care implică mici artificii de design menite să dea forță exteriorului, ...
China vrea ca viitorul secretar general al ONU să fie dedicat multilateralismului și nu aliniat unei singure superputeri, cu aluzie la SUA
China vrea ca viitorul secretar general al ONU să fie dedicat multilateralismului și nu aliniat unei singure superputeri, ...
China a declarat vineri că viitorul secretar general al Naţiunilor Unite trebuie să fie "ferm angajat multilateralismului" ...