Seful Renault-Nissan: Tehnologia diesel nu a murit încă

Directorul general al alianţei Renault-Nissan, Carlos Ghosn, nu este pregătit să renunţe la tehnologia diesel, deşi admite că noile standarde de emisii poluante introduse după scandalul emisiilor (Dieselgate) sunt un avantaj pentru alianţă, care a pariat pe vehiculele electrice, transmite AP, preluată de Agerpres.
Economica.net - J, 29 sept. 2016, 18:05
Seful Renault-Nissan: Tehnologia diesel nu a murit încă

Într-un interviu acordat Associated Press la Salonul Auto de la Paris, Ghosn a afirmat: ‘Fără nicio îndoială, vom continua să dezvoltăm vehicule diesel, mai ales SUV-uri şi alte modele premium’.

De asemenea, Renault investeşte de mulţi ani în vehiculele electrice, iar Carlos Ghosn a declarat: ‘Orice reglementări în favoarea maşinilor electrice reprezintă o veste bună pentru noi’.

Producătorul auto francez a prezentat la Salonul Auto de la Paris modelul electric Renault Zoe, care va avea o autonomie de 400 de kilometri, la o singură reîncărcare, comparativ cu 240 de kilometri în prezent.

Astfel, Renault Zoe va depăşi Model 3 de la Tesla, care va avea o autonomie de 345 de kilometri, pe fondul eforturilor companiilor auto de a îmbunătăţi capacitatea vehiculelor electrice şi a profita de majorarea cererii pe acest segment.

Noul Renault Zoe va costa 23.600 de euro (26.500 dolari) în Franţa, iar de succesul acestui model depind în mare măsură eforturile directorului general Carlos Ghosn de a se axa pe îmbunătăţirea performanţelor vehiculelor electrice.

După scandalul emisiilor, de la Volkswagen, care a determinat autorităţile europene să introducă reglementări mai dure privind emisiile poluante, producătorii auto au dezvoltat din ce în ce mai multe modele electrice. Avantajul motoarelor diesel va continua să se reducă pe măsură ce normele de poluare vor deveni mai dure, iar automobilele electrice şi cele hibride devin mai ieftine şi mai puternice, avertizează analiştii.

Şi firma de consultanţă AlixPartners estimează că vânzările de automobile diesel în Europa vor scădea de la 52% din piaţă în prezent până la 9% în 2030, iar tendinţa de declin se va accelera după 2020.

Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, iar Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault.

Te-ar mai putea interesa și
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional și internat cu șase etaje
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional ...
Adrian și Dragos Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în orașul Bacău. ...
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere ...
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...