13 victime ale accidentului din Ungaria au fost identificate

13 din cei 14 pasageri aflaţi în microbuzul implicat în accidentul din Ungaria au fost identificaţi. Nouă dintre ei sunt din Clejani, alţi doi sunt din judeţul Argeş, unul este din Piatra Neamţ şi un altul din judeţul Gorj.
Economica.net - lun, 31 oct. 2011, 17:54

13 români morţi în accidentul din Ungaria sunt din judeţul Giurgiu, dar şi din Piatra Neamţ şi din judeţele Gorj şi Argeş, a declarat, luni, pentru Mediafax Ioan Benze, ataşatul de afaceri interne al MAI în Ungaria. Ioan Benze a spus că până în prezent au fost identificaţi 13 din cei 14 pasageri din microbuz morţi în accidentul din Ungaria, precizând că cei mai mulţi sunt din Clejani. El a mai spus că doi dintre cei 14 decedaţi în accident sunt din judeţul Argeş, unul este din Piatra Neamţ şi un altul din judeţul Gorj.

În cazul românului care nu a fost deocamdată identificat, ataşatul de afaceri interne al Ministerului Administaţiei şi Internelor în Ungaria a spus că acesta a fost amprentat şi urmează ca poliţiştii din Timiş să facă demersuri pentru identificarea lui.

Paisprezece persoane au murit, inclusiv trei copii, când un microbuz românesc a fost lovit frontal de un autotren, pe autostrada M43, în apropiere de Szeged, în sudul Ungariei, în noaptea de duminică spre luni.

Autotrenul, care transporta lemn din Arad către Germania, a derapat de pe banda sa de mers după o curbă, a rupt bara care desparte cele două sensuri de mers, s-a răsturnat şi a intrat în coliziune frontală cu microbuzul care venea din sens opus, a declarat pentru MTI purtătorul de cuvânt al poliţiei din Csongrad. Microbuzul, cu o capacitate de 15 persoane, efectua o cursă din Valencia (Spania) spre Bucureşti, a precizat Szabolcs Szenti.

În urma accidentului şi-au pierdut viaţa trei copii, patru femei şi şapte bărbaţi, toate victimele fiind din microbuz, a mai spus Szabolcs Szenti. El a spus că la Spitalul din Szeged au fost transportaţi şoferul autocamionului, care este grav rănit, dar în stare stabilă, şi un bărbat din microbuz, care este în stare critică.

Microbuzul implicat în accident era condus de un bărbat în vârstă de 29 de ani din Piteşti. Acesta este, de altfel, şi proprietarul maşinii.

Poliţia din Csongrad a comunicat că şoferul TIR-ului, un român în vârstă de 31 de ani, a fost plasat în stare de arest, deşi rămâne în spital. Poliţia a iniţiat cercetarea penală a acestuia.

TIR-ul implicat în accident este deţinut de o firmă de transport din municipiul Arad, ai cărei patroni sunt un fost poliţist de frontieră condamnat pentru ucidere din culpă şi mama acestuia. Şoferul care a provocat accidentul se numeşte Ovidiu Munteanu şi lucra la firma din Arad de trei ani. El a fost grav rănit în urma accidentului.

Te-ar mai putea interesa și
Începe reabilitarea ansamblului Curtea Veche, cel mai vechi monument medieval din București
Începe reabilitarea ansamblului Curtea Veche, cel mai vechi monument medieval din București
Primăria Capitalei anunţă că a dat ordinul de începere a lucrărilor la Curtea Veche, prima curte domnească a oraşului şi cel mai vechi monument medieval al Bucureştiului...
KazMunayGas suspendă un acord de explorare cu Lukoil în Marea Caspică
KazMunayGas suspendă un acord de explorare cu Lukoil în Marea Caspică
Proiectul comun dintre KazMunayGas și Lukoil pentru explorarea petrolieră în perimetrul Al-Farabi, situat în sectorul ...
Proiectul primei baterii a norvegienilor de la Scatec în România, de 176 MWh, mai face un pas. Urmează să ia autorizația de la ANRE
Proiectul primei baterii a norvegienilor de la Scatec în România, de 176 MWh, mai face un pas. Urmează să ia autorizația ...
Proiectul instalației de stocare de la Buciumi, Bacău, de 88 MW/176 MWh, al norvegenilor de la Scatec, urmează să primească ...
Protest „Stop extremismului şi violenţei! România democrată”, în Piaţa Victoriei. Anunț de la Jandarmerie
Protest „Stop extremismului şi violenţei! România democrată”, în Piaţa Victoriei. Anunț de la Jandarmerie
Un protest cu tema "Stop extremismului şi violenţei! România democrată" va avea loc duminică în Piaţa Victoriei, între ...