CFR Călători a introdus 4 trenuri modernizate pe ruta Bucureşti-Ploieşti FOTO

CFR Călători a introdus săptămâna aceasta pe ruta Bucureşti Nord-Ploieşti Sud patru trenuri modernizate din fonduri proprii, la Revizia de Vagoane Bucureşti Basarab.
Economica.net - S, 15 oct. 2016, 20:18
CFR Călători a introdus 4 trenuri modernizate pe ruta Bucureşti-Ploieşti FOTO

Cele patru trenuri au fost introduse în circulaţie începând din 12 octombrie 2016, potrivit unei postări de pe pagina de Facebook a Ministerului Transporturilor.

Informaţia a fost comentată imediat de către utilizatori ai reţelei de socializare.

„Am mers azi (miercuri – n.r.) cu IR 1551, trenul a fost tras pe linie cu întârziere însă a recuperat pe parcurs. Condiţii civilizate în vagoane, grad de umplere aproximativ 95%. Părerea mea este că trenul poate scoate sub 40 de minute pe această rută cu lejeritate”, spune un utilizator.

Altul a menţionat la rândul său că trenul Interregio ar putea parcurge mai repede distanţa de 60 de kilometri dintre Ploieşti şi Bucuresti, respectiv în 35 de minute.

„Eu l-aş retrograda la tren regio având în vedere că parcurge 60 de kilometri în 50 de minute cu oprire în două staţii din parcurs (pentru o secţie pe care se poate circula cu 160km/h iar viteza constructivă a ramei TE fiind de 120km/h). 35 de minute este demn pentru un rang superior”, subliniază acesta.

Ruta feroviară Bucureşti-Ploieşti este printre puţinele din ţară unde trenul poate circula cu 160 de kilometri/oră.

Garnitura trenurilor modernizate este formată din patru vagoane etajate cuplate între ele, un vagon clasa 1 şi trei de a 2-a şi au o capacitate totală de peste 270 de locuri.

Lucrările de îmbunătăţire a gradului de confort din cele patru trenuri au fost realizate din fonduri proprii CFR Călători, la Revizia de Vagoane Bucureşti Basarab.

Te-ar mai putea interesa și
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Pânze de păianjen dese atârnă din tavan în lumina slabă, iar un miros dulce, cu note puternice de mosc, plutește în aerul unui depozit secret din Tbilisi, Georgia. Aici se ascunde o......
Forţele armate americane au lovit o navă care încerca să ajungă în Iran
Forţele armate americane au lovit o navă care încerca să ajungă în Iran
Forţele armate americane au anunţat că sâmbătă au scos din uz o navă de marfă sub pavilion gambian care încerca ...
Donald Trump, nevoit să devină un „Elvis Presley fără chitară”
Donald Trump, nevoit să devină un „Elvis Presley fără chitară”
Confruntat cu retragerea a tot mai mulţi artişti programaţi iniţial să concerteze la celebrarea celei de-a 250-a aniversări ...
FOTO Premieră în România. Revolut lansează primul card secret din țară. Cum funcționează și cum poate fi accesat
FOTO Premieră în România. Revolut lansează primul card secret din țară. Cum funcționează și cum poate fi accesat
Premieră în sistemul bancar din România. Revolut lansează primul card secret din țară. Cei care au deja instalată ...