Harta autostrăzilor. Constructorii care au făcut cele mai mari progrese în ultima lună

Cele mai mari progrese în construcţia şoselelor de mare viteză au fost înregistrate în ultima lună pe şantiere proaspăt deschise precum lotul 2 din autostrada Târgu Mureş-Ogra (atribuit Strabag) şi primii 3 kilometri din autostrada Bucureşti-Braşov (Aktor), dar şi pe şantiere mai vechi precum lotul 3 al autostrăzii Sebeş-Turda (Tirrena Scavi) şi pe lotul 2 al autostrăzii Lugoj-Deva (Salini).
Anemona Andone - lun, 24 oct. 2016, 21:00
Harta autostrăzilor. Constructorii care au făcut cele mai mari progrese în ultima lună

Cel mai mare avans al lucrărilor, de 7,07 puncte procentuale, a fost consemnat în ultima lună pe lotul 2 din autostrada Târgu Mureş-Ogra. Gradul de execuţie a lucrărilor efectuate de austriecii de la Strabag cu românii de la Straco a urcat de la 3,24% în septembrie la 10,31% în octombrie, conform datelor actualizate de către Compania de Drumuri, centralizate de către membri ai forumului de infrastructură peundemerg.ro (galerie foto).

Constructorul grec Aktor a demarat lucrările pe ciotul de 3 kilometri din autostrada Bucureşti-Braşov, gradul de execuţie după prima lună fiind de 6%.

Şi pe lotul 3 al autostrăzii Sebeş-Turda (A10), atribuit italienilor de la Tirrena Scavi, gradul de execuţie a urcat cu 6 puncte procentuale, de la 53,50% în septembrie până la 59,50% în octombrie.

Lucrările au avansat semnificativ, respectiv cu 4,9 puncte procentuale, şi pe lotul 2 al autostrăzii Lugoj-Deva (A1), unde contractul a fost atribuit italienilor de la Salini. Gradul de execuţie pe acest lot a crescut la 51,86% în octombrie. De altfel, o secţiune de circa 15 kilometri din acest lot în lungime totală de 28,6 kilometri ar putea fi deschisă circulaţiei anul acesta, potrivit oficialilor de la Drumuri.

Şi pe lotul 4 al autostrăzii Sebeş-Turda, unde lucrează austriecii de la Porr, gradul de execuţie a crescut în ultima lună cu 4,1 puncte procentuale, până la 58,20%.

Pe lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva, unde firma românească Teloxim Con este asociată cu spaniolii de la Comsa, lucrările au progresat cu 3,88 puncte procentuale, până la 67,12%.

Cu 2,2 puncte procentuale au avansat lucrările pe lotul 1 al autostrăzii Sebeş-Turda, respectiv până la 15%. Pe acest lot lucrează italienii de la Impresa Pizzarotti & C cu firma românească Pomponio Construcţii.

UMB Spedition, firma omului de afaceri Dorinel Umbrărescu, a înregistrat un progres de doar 0,4 puncte procentuale în ultima lună pe tronsonul Gilău-Nădăşelu al Autostrăzii Transilvania (A3). Mai exact, gradul de execuţie a crescut de la 82% până la 82,40%.

Tot această firmă românească a consemnat un avans destul de mic, de doar 0,15 puncte procentuale, şi pe lotul 4 al autostrăzii Lugoj-Deva unde mai lucrează.

Cel mai mic avans la autostrăzile aflate în execuţie, de 0,14 puncte procentuale, a fost înregistrat în ultima lună pe lotul 2 al autostrăzii Sebeş-Turda. Gradul de execuţie la acest proiect atribuit grecilor de la Aktor a ajuns la 11,46% în octombrie.

De menţionat că gradul de execuţie nu depinde în toate cazurile doar de constructor. Pe unele loturi încă mai sunt de rezolvat probleme cu exproprieri, autorizaţii de construire sau acorduri de mediu.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski spune că SUA au oferit Kievului informaţii despre întâlnirile de la Moscova
Zelenski spune că SUA au oferit Kievului informaţii despre întâlnirile de la Moscova
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri că Statele Unite au furnizat Kievului informaţii despre o serie de întâlniri de la Moscova din ultimele zile, relatează Reuters....
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii ...
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...