Cinci sfaturi adresate retailerilor pentru un Black Friday de succes

Ce intenționează să cumpere românii în perioada Black Friday și care sunt produsele care ajung până la urmă a fi cumpărate? În ajunul unei noi perioade de promoții, specialiștii din Starcom MediaVest Group și Leo Burnett România revin cu un set de sfaturi pentru retailerii din online, dar și din offline.
Economica.net - mar, 25 oct. 2016, 09:17
Cinci sfaturi adresate retailerilor pentru un Black Friday de succes

Studiul realizat în 2015 de Starcom MediaVest Group și Leo Burnett România, în colaborare cu TNS România, și-a propus să ofere o imagine clară asupra comportamentului de cumpărare și a percepției pe care shopperii online din România o au asupra acestui eveniment.

Andreea Grigoroiu, Consumer Strategist al Starcom MediaVest Group, și Irina Cărbunescu, Senior Strategic Planner al Leo Burnett România, selectează cele mai importante informații rezultate din studiul anului trecut, cu un grad de aplicabilitate ridicat pentru promoția Black Friday de anul acesta.

1. Produsele promovate
Atrage clienții promovând categoriile asociate cu Black Friday (electrocasnicele, produse IT&C, produse pentru casă sau fashion), dar nu neglija nici categoriile cu investiție financiară medie sau scăzută, care s-au dovedit a avea cea mai mare rată de conversie de la intenție la achiziție: îngrijire presonală, machiaj, parfumuri, cărți, ceasuri sau jucării.
De asemenea, ai în vedere că există câteva categorii de produse cu intenție de cumpărare dublă față de achizițiile efective, ceea ce arată o oportunitate mare de creștere a vânzărilor: aparate foto, console de jocuri, TV, vacanțe și computere & laptop-uri – motivul este diferența mare dintre reducerile așteptate și cele oferite.

2. Perioada de promovare
Oferă informare clară privind perioada de oferte: Black Friday și-a pierdut asocierea cu o zi anume și tinde să devină, mai curând, o perioadă. De aceea, 57% dintre românii internauți din mediul urban caută informații despre perioada exactă când are loc Black Friday pentru retailerii care îi interesează.

Creează oferte customizate pe intervale orare: spre deosebire de anii trecuți, cumpărătorii nu mai atacă website-urile în toiul nopții, ci cumpără mai curând dimineața. Oferindu-le oferte pe intervale orare, se maximizează traficul și îi poți atrage pe website nu numai în prima parte a zilei.

3. Mediile de promovare
Menține website-ul updatat permanent, trimite newsletter și asigură un SEO de calitate: 8 din 10 români investigați se informează direct de pe website-urile retailerilor, 4 din 10 citesc newsletterele, iar 3 din 10 încep să se informeze accesând motoarele de căutare. Restul surselor de informare fiind accesate într-o măsură mai mică.
Nici magazinele fizice nu ar trebui subestimate: deși puțini cumpărători (sub 8%) declară că intenționează să profite de ofertele promoționale din magazine, fiind mai degrabă focusați pe online, mai mult de 20% dintre ei ajung să achiziționeze produse de aici.

4. Ofertele promovate
Transparența pentru discount-urile oferite este esențială: mai mult de jumatate dintre cei care intenționau să cumpere de Black Friday au renunțat pentru că au perceput discount-urile ca fiind „false”, idee înțeleasă prin prețul produselor ce a fost crescut cu scurt timp înainte, iar discount-ul oferit aducea prețul la cel real, de dinaintea perioadei promoționale.

5. Pornește de la interesele și motivațiile consumatorilor
Crește notorietatea magazinului online punând accent pe diversitate de produse: principalele două motive care dictează alegerea magazinului online de la care vor face cumpărăturile.
Susține cumpărătorii în găsirea cadourilor pentru sărbătorile ce urmează: al treilea motiv și cel cu rata de conversie cea mai mare pentru care românii fac cumpărături online cu ocazia Black Friday.
Răsplătește clienții care au făcut cumpărături de pe website-ul tău: Black Friday este o ocazie pentru cei care cumpără de a-și dovedi talentele de shopper – calculat, calm, analist de oferte și investiții. Susține talentele de shopper ale clienților încurajându-i să cumpere mai mult. Pentru fiecare produs cumpărat de pe website, primesc un extra discount la următorul sau alte recompense.

Acestea sunt doar câteva tendințe pe care SMG RO, Leo Burnett și TNS România le-au identificat în studiul Black Friday din 2015, tendințe care vor fi urmărite și în noul studiu din acest an.

Te-ar mai putea interesa și
DOCUMENT RCA mai ieftin de la PPC, Electrica sau Poștă? Brokerii au scris ASF: Risc de concurență neloială. Consumatorul ar pierde
DOCUMENT RCA mai ieftin de la PPC, Electrica sau Poștă? Brokerii au scris ASF: Risc de concurență neloială. Consumatorul ...
Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare (PRBAR), organizația care reunește intermediari care comtrolează peste 50% din piața de profil, scrie Autorității de Supraveghere Financiară (ASF),......
Premieră în România. Avem trei lanțuri de magazine alimentare cu peste 1.000 de unități. Și Mega Image a trecut pragul
Premieră în România. Avem trei lanțuri de magazine alimentare cu peste 1.000 de unități. Și Mega Image a trecut pragul
Grupul olandezo-belgian Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image și Profi, a ajuns la o rețea de peste 1.000 de magazine ...
În ce stadiu este tranzacția prin care Bonafarm va prelua proprietatea Napolact
În ce stadiu este tranzacția prin care Bonafarm va prelua proprietatea Napolact
Soarta Napolact, brandul românesc intrat în portofoliul olandezilor de la FrieslandCampina în 2004, ar putea fi tranșată ...
Pensiile de serviciu militare au costat 13,8 miliarde de lei în 2024 din bugetul de stat, cu 14% mai mult decât în 2023. Peste 180.000 de oameni le-au încasat – analiză exclusivă
Pensiile de serviciu militare au costat 13,8 miliarde de lei în 2024 din bugetul de stat, cu 14% mai mult decât în 2023. ...
Pensiile de serviciu militare au costat 13,8 miliarde de lei brut în anul 2024, cu aproape 14% mai mult decât în anul ...