Marile companii petroliere se pregătesc de lansarea unui fond de investiţii în regenerabile

O serie de mari companii petroliere, precum Aramco sau Shell, au decis să îşi unească forţele pentru a înfiinţa un fond de investiţii care va promova energiile regenerabile, în încercarea de a juca un rol activ în lupta împotriva încălzirii globale, au declarat o serie de surse pentru Reuters.
Economica.net - mie, 02 nov. 2016, 13:13
Marile companii petroliere se pregătesc de lansarea unui fond de investiţii în regenerabile

Potrivit acestora, directorii generali de la şapte mari companii petroliere (BP, Eni, Repsol, Saudi Aramco, Royal Dutch Shell, Statoil şi Total) vor anunţa, vineri, la Londra, detaliile cu privire la noul fond precum şi alte măsuri de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.

Sectorul petrolier se confruntă cu presiuni crescute pentru a juca un rol activ în combaterea încălzirii globale, iar evenimentul de vineri ar urma să coincidă cu intrarea în vigoare a Acordului de la Paris pentru reducerea gazelor cu efect de seră.

Cele şapte companii fac parte din Oil and Gas Climate Initiative (OGCI), care a fost creat cu sprjinul ONU în 2014 şi care include 11 companii responsabile pentru 20% din producţia globală de petrol şi gaze.

Potrivit unor surse care au dorit să îşi păstreze anonimatul, liderii celor şapte companii petroliere ar urma să dezvăluie o serie de planuri detaliate pentru crearea unui vehicul de investiţii care se va concentra pe dezvoltarea de tehnologii destinate reducerii emisiilor şi creşterii eficienţei motoarelor automobilelor şi diminuării consumului de combustibil. Deocamdată mărimea şi structura fondului nu sunt clare.

Fondul se va concentra şi pe modalităţi de reducere a costurilor cu tehnologia de captare şi stocare a carbonului. De asemenea, directorii celor şapte companii vor anunţa următoarea fază a planului lor de reducere a emisiilor sectorului petrolier, în principal prin reducerea arderii gazelor în exces, creşterea utilizării tehnologiei de captare şi stocare a carbonului şi limitarea eliberării de metan.

Atingerea obiectivului de limitare a încălzirii globale la 1,5 grade Celsius până la finele secolului reprezintă o ameninţare pentru companiile de petrol şi gaze pe măsură ce sectoarele transportului şi energiei fac o trecere graduală la sursele regenerabile de energie precum energia solară sau cea eoliană. O serie de mai companii petroliere precum Statoil, Total şi Eni şi-au majorat investiţiile în energiile regenerabile în ultimi ani dar chiar şi aşa combustibilii fosili rămân principalul lor domeniu de activitate.

Te-ar mai putea interesa și
Flavia Boghiu – numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului
Flavia Boghiu – numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului
Flavia-Ramona Boghiu a fost numită vineri în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, potrivit unei decizii a premierului interimar Ilie Bolojan, publicată în......
Variola ovină și caprină ajunge și în Galați. Sunt afectate peste 860 de animale
Variola ovină și caprină ajunge și în Galați. Sunt afectate peste 860 de animale
În timp ce în Tulcea s-au mobilizat peste 100 de medici veterinari care monitorizează patru focare, Organizația Mondială ...
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Ministerul Finanțelor reduce cu 25% acciza aplicabilă motorinei standard pentru intervalul 1–15 septembrie 2026, ca urmare ...
Cristina Trăilă pleacă din Guvern de la 15 septembrie; decizia – în Monitorul Oficial
Cristina Trăilă pleacă din Guvern de la 15 septembrie; decizia – în Monitorul Oficial
Decizia de eliberare, la cerere, din funcţia de secretar general adjunct al Guvernului a Cristinei Trăilă a fost publicată ...