Stoparea exportului de profit în trei pași de impozitare. Care sunt metodele prin care multinaţionalele scot banii din ţară

„Pentru ca măsurile să fie aplicate cu succes trebuie analizate și impuse în legislație măsuri mult mai ample pe toate metodele de export al profiturilor și nu doar pe anumite metode, celelalte fiind aplicabile în continuare cu succes”, spune consultantul fiscal Adrian Bența, care crede că, până la urmă, propunerile din proiectul de lege al PNL sunt doar câteva măsuri de bun simț pentru stoparea parțială a exportului de profituri.

Ionuț Dumitru, președintele Consiliului Fiscal, recunoaște că nu a citit în detaliu proiectul de lege care așteaptă avizul Guvernului și al Consiliului legislativ în această săptămână, dar că directiva europeană pe această temă are la bază câteva „chei de alocare-volum vânzări, volum active, volum salarii, care dacă nu sunt bine cântărite și legiferate pot avea diverse implicații pentru fiecare stat membru UE în parte”. Și aici, Ionuț Dumitru vorbește despre faptul că un volum al salariilor acordate de o companie-fiică angajaților din România sau un volum al activelor acesteia în țara noastră ar putea fi o cheie dezavantajantă pentru țara noastră, dar un criteriu de distribuire a impozitului pe profit pe baza volumului de vânzări al companiei-fiică în România ar putea fi în avantajul nostru.

Despre ce este vorba de fapt? Multinaționalele din România dar și din alte state exportă profiturile din țările unde l-au realizat fie în statele unde se află societățile-mamă, fie în paradisuri fiscale gen Panama, Delaware, Insulele Virgine, Antilele Olandeze etc.

După cum explică Adrian Bența, metodele sunt multiple însă cele mai des întâlnite sunt: metoda prețurilor de transfer prin care se achiziționează bunuri și servicii de la societăți-mamă la prețuri supraevaluate sau se vând către societățile mamă bunuri și servicii la prețuri mai mici decât prețul pieței și cu o anumită componentă de ilegalitate când se achiziționează servicii fictive de consultanță, management și alte servicii ce nu sunt foarte concret cuantificabile sau necesare societăților din România; metoda îndatorării societăților din România când societatea din țară primește împrumuturi de la societatea mamă și achită dobânzi la aceste împrumuturi, evident dobânzile erodând profiturile; plăți de redevențe pentru diverse drepturi de folosință. Societatea-fiică din România plătește firmei mamă dintr-o altă țară europeană pentru utilizarea unei anumite mărci de comerț, bunuri, tehnologii sau brevete de invenții, o anumită sumă de bani – redevență, cheltuială deductibilă la calculul impozitului pe profit.

„Proiectul este oarecum simplist dar bine așezat în pagină în sensul că stopează parțial, aș putea să spun la limita bunului simț, exporturile de profituri pe seama dobânzilor. Practic, se face o analiză la nivelul profitului operațional al societății și se stabilește un plafon de 30%. Coroborat cu nivelul cheltuielii cu dobânda, dacă valoarea dobânzii plătite la împrumuturile afiliate este mai mică decât plafonul de 30% atunci sumele sunt deductibile. Sumele de dobânzi nete ce depășesc acest plafon vor fi nedeductibile la calculul impozitului pe profit și practic se va achita impozit pe profit în România pentru acestea”, precizează Adrian Bența.

În principiu, nu este o foarte mare procedură de combatere a exporturilor de profituri, avem o astfel de practică încă din anul 2007 pe seama gradului de îndatorare însă această reglementare națională a fost evitată cu succes până în acest moment prin faptul că s-au majorat capitalurile proprii ale societăților din România prin diverse metode și gradele de îndatorare sunt scăzute.

Prin acest proiect s-a încercat și introducerea unor proceduri de impozitare a activelor la ieșire cu ocazia transferurilor frontaliere, impunându-se stabilirea valorii de piață pentru valoarea activelor transferate. Aici ar fi trebuit să se lucreze mai mult la prețurile de transfer pentru că prin vânzările de bunuri sau prestările de servicii curente se transferă frecvent profiturile

Grupul de 23 de parlamentari PNL care au inițiat legea își dorește adoptarea acesteia în regim de urgență, în așa fel încât legea să poată intra în vigoare la 1 ianuarie 2017, chiar dacă directiva europeană poate fi transpusă şi mai târziu în legislaţiile naţionale.