Câştigul salarial mediu net a crescut cu 18 lei, în septembrie, la 2.094 lei. Petroliştii au câştigat cel mai mult

Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 2.094 lei, în septembrie, în creştere faţă de luna precedentă cu 18 lei (+0,9%), iar cel mai mult s-a câştigat în extracţia petrolului şi informaţii - comunicaţii, se arată într-un comunicat de presă al Institutului Naţional de Statistică (INS).
Economica.net - lun, 07 nov. 2016, 07:31
Câştigul salarial mediu net a crescut cu 18 lei, în septembrie, la 2.094 lei. Petroliştii au câştigat cel mai mult

‘Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (5.737 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.265 lei). Comparativ cu luna septembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 14,2%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 114,9%. Indicele câştigului salarial real a fost de 101,0% pentru luna septembrie 2016 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 159,9%, cu 1,5 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna august 2016’, informează INS.

În luna septembrie 2016, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare faţă de luna august 2016.

‘Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă s-au datorat acordării de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite, pentru ‘Ziua petrolistului’), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri, dar şi realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte)’, menţionează sursa citată.

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale cu 20,6%, respectiv cu 11,2% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului. De asemenea, au mai fost creşteri între 4,5% şi 7% în activităţi de servicii anexe extracţiei, fabricarea produselor din tutun, activităţi de editare, fabricarea băuturilor, între 2,0% şi 4,5% în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), cercetare-dezvoltare, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, alte activităţi industriale n.c.a., tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor).

‘Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea în luna august de premii ocazionale (inclusiv premii trimestriale, anuale, de vacanţă ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri. De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mici din unele activităţi economice’, mai arată Institutul.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în extracţia cărbunelui superior şi inferior, cu 12,4%, între 5% şi 10% în extracţia minereurilor metalifere, tranzacţii imobiliare, industria metalurgică, telecomunicaţii, între 2% şi 4% în fabricarea altor mijloace de transport, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, transporturi pe apă, alte activităţi extractive, colectarea şi epurarea apelor uzate, activităţi auxiliare intermedierilor financiare (activităţi de asigurare şi fonduri de pensii), intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii).

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (+8%) ca urmare a acordării sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice şi aplicării prevederilor legale pentru personalul plătit din fonduri publice. Uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat şi în administraţie publică (+0,8%), respectiv sănătate şi asistenţă socială (+0,3%).

Te-ar mai putea interesa și
Profitul Gazprom Neft a scăzut cu 3,5% în trimestrul I din 2026
Profitul Gazprom Neft a scăzut cu 3,5% în trimestrul I din 2026
Gazprom Neft, divizia petrolieră a gigantului energetic rus Gazprom, a anunţat vineri că profitul său net a scăzut în ritm anual cu 3,5% în primul trimestru din 2026, la 95,8 miliarde de ruble......
ROCA Industry raportează că a fost pe profit în primele trei luni din 2026, în contextul unei cifre de afaceri de 168 de milioane de lei
ROCA Industry raportează că a fost pe profit în primele trei luni din 2026, în contextul unei cifre de afaceri de 168 ...
ROCA Industry, primul holding industrial din România specializat în materiale de construcții, a raportat, în primele ...
Alexandru Nazare: Acolo unde profitul realizat în România este diminuat artificial, statul are obligaţia să acţioneze. Competitivitatea trebuie construită pe reguli egale
Alexandru Nazare: Acolo unde profitul realizat în România este diminuat artificial, statul are obligaţia să acţioneze. ...
Zona preţurilor de transfer trebuie tratată serios, deoarece cazurile în care costurile intra-grup, redevenţele, serviciile ...
Bittnet anunță că pierderea operațională a grupului s-a redus cu aproape 60% după primele trei luni din an
Bittnet anunță că pierderea operațională a grupului s-a redus cu aproape 60% după primele trei luni din an
Bittnet Group a încheiat primul trimestru din 2026 cu venituri consolidate de 53,2 milioane de lei, în creștere cu 15% ...