Consumul de electricitate, încetinire şi în septembrie. Doar firmele au consumat mai mult în 2016

Consumul de energie electrică din România a crescut în primele nouă luni ale acestui an cu 4% faţă de perioada echivalentă din 2015, până la 40,9 terawatt-oră (TWh), avansul fiind susţinut doar de cererea mai mare a companiilor, arată datele publicate, vineri, de Institutul Naţionale de Statistică (INS), scrie News.ro.
Economica.net - vin, 11 nov. 2016, 08:08
Consumul de electricitate, încetinire şi în septembrie. Doar firmele au consumat mai mult în 2016

În primele opt luni, consumul total de electricitate din România înregistrase un avans mai accelerat, de 4,3% faţă de perioada echivalentă din 2015, până la 36,5 TWh, după o creştere de 9,2% în primele şapte luni.

În 2015, consumul final de electricitate din România a fost de 52,56 TWh, în creştere cu 6% faţă de 2014, la o producţie totală de 65,6 TWh.

Statisticile oficiale arată că, în acest an, doar firmele şi-au mărit consumul de energie electrică, în timp ce autorităţile locale au făcut economii la iluminatul public, iar consumul populaţiei a crescut nesemnificativ.

„Consumul final de energie electrică în această perioadă, a fost de 40.869,1 milioane KWh, cu 4,0% mai mare faţă de perioada corespunzătoare a anului 2015; iluminatul public a înregistrat o scădere cu 1,6%, iar consumul populaţiei a crescut cu 0,7%”, se preciează în comunicatul INS.

Cererea de electricitate din partea companiilor a fost singura care a tras în sus piaţa, cu un consum total de 31,52 TWh în primele nouă luni, cu 5,1% mai mare comparativ cu perioada echivalentă a anului trecut.

Ritmul de creştere a încetinit puternic în august şi în septembrie, în condiţiile în care, după primele şapte luni, consumul companiilor avansase cu 11,8%.

Consumul de energie electrică al populaţei a crescut cu 0,7%, până la 8,93 TWh, iar consumul pentru iluminat public a scăzut cu 1,6% în perioada ianuarie-septembrie, până la 0,42 TWh.

Exprturile de electricitate ale României au scăzut în primele nouă luni cu 19% faţă de aceeaşi perioadă din 2015, până la 6,1 TWh.

Producţia de energie electrică a fost, în primele nouă luni ale acestui an, de 48,35 TWh, în scădere cu 0,4% faţă de perioada echivalentă din 2015, din care 18,68 TWh din termocentrale clasice, 15,18 TWh în hidrocentrale, 8,27 TWh în centrala nucleară de la Cernavodă şi 4,61 TWh în parcurile eoliene.

Te-ar mai putea interesa și
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Gigantul american de streaming Netflix urmează să disponibilizeze aproximativ 6% din forţa sa de muncă, adică în jur de 1.000 de locuri de muncă, în cadrul celei mai ample runde de......
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
Grupul MOL anunță că a inaugurat prima sa unitate de producție a biometanului în localitatea Szarvas, din Ungaria. În ...
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Heliodor Solar Innovations, o companie locală controlată de compania turcă Defic Globe, a primit de la ANRE autorizația ...
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în ...