Firea a anunţat că Primăria a finalizat un traseu pentru banda unică de transport pentru autobuze

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a precizat vineri că a fost realizat un traseu pentru banda unică destinată transportului în comun şi ambulanţelor.
Economica.net - vin, 11 nov. 2016, 18:02
Firea a anunţat că Primăria a finalizat un traseu pentru banda unică de transport pentru autobuze

‘În acest moment suntem 96-97% grad de finalizare a caietului de sarcini pentru licitaţia care se va demara la Primăria Capitalei în vederea achiziţionării a 500 de autobuze noi, autobuze euro 6 (…). Împreună cu Poliţia Capitalei şi cu Brigada Rutieră am avut discuţii avansate şi avem un traseu realizat de specialişti în mobilitate pentru a impune banda unica pentru transportul în comun, ambulanţe’, a explicat Firea la DC News.

Ea a precizat că aceasta va funcţiona din primavară.

‘În momentul în care avem şi autobuzele noi, adică în primăvară, pentru că vrem să avem un plan integrat de măsuri pentru fluidizarea traficului şi de asemenea toate intersecţiile să facă parte din proiectul de semaforizare inteligentă, să poată să fie urmărite în centrul de comandă pentru a observa orice defecţiune şi blocaj’, a spus edilul.

Referitor la introducerea gratuităţii transportului în comun, ea a menţionat că, pe anumite intervale de timp, va fi introdusă numai după ce vor fi suficiente autobuze în trafic şi la standarde ridicate.

Te-ar mai putea interesa și
Şansele României să devină o super-putere energetică – Ce spune şeful BRM despre reliberalizarea preţurilor la gaze, reluarea programului „gas release” şi  gazele din Marea Neagră
Şansele României să devină o super-putere energetică – Ce spune şeful BRM despre reliberalizarea preţurilor ...
Reliberalizarea pieţei de gaze, reluarea programului de tipul ''gas release'' şi extragerea gazelor din Marea Neagră ar putea fi şansa Românie de a deveni o piaţă reprezentativă, acel hub......
Anunţ de la Mastercard. Plăţile offline vor fi introduse în România din 2027
Anunţ de la Mastercard. Plăţile offline vor fi introduse în România din 2027
Toate cardurile Mastercard nou-emise în Europa vor permite efectuarea plăţilor offline începând din februarie 2027, ...
Fabrica VAT România de la Arad se extinde. Numărul angajaților a crescut cu 50%, iar recrutările continuă și în 2027
Fabrica VAT România de la Arad se extinde. Numărul angajaților a crescut cu 50%, iar recrutările continuă și în 2027
Fabrica VAT România de la Arad, subsidiară a grupului elvețian VAT Group, care produce componente și produse destinate ...
Românii de la GapMinder investesc 3,4 milioane de dolari într-un startup de AI pentru jocuri video
Românii de la GapMinder investesc 3,4 milioane de dolari într-un startup de AI pentru jocuri video
GapMinder, fond de venture capital axat pe startup-uri de tehnologie din România și Europa de Est, conduce o investiție ...