Rusia a câştigat şase miliarde de dolari în urma colaborării cu OPEC

Recenta decizie a Rusiei de a se angaja în negocieri cu Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) privind limitarea producţiei de ţiţei a adus la bugetul ţării peste 400 de miliarde de ruble (şase miliarde de dolari), transmit Reuters şi Bloomberg.
Economica.net - J, 17 nov. 2016, 07:19
Rusia a câştigat şase miliarde de dolari în urma colaborării cu OPEC

Posibilitatea ca Rusia să colaboreze cu OPEC pentru a reduce surplusul global de petrol a ajutat la majorarea preţului barilului de ţiţei, de la 27 de dolari în ianuarie la 44 de dolari nivelul mediu din întregul an 2016. Această majorare, combinată cu creşterea producţiei Rusiei, a urcat veniturile Guvernului cu 400 – 700 miliarde de ruble, au anunţat oficiali ruşi, sub protecţia anonimatului

Aproximativ 40% din veniturile Guvernului rus vin din ţiţei şi gaze, iar scăderea preţului barilului de ţiţei la cel mai redus nivel din ultimii 12 ani a afectat semnificativ bugetul ţării. Rusia se confruntă cu al doilea an de recesiune, iar deficitul bugetar a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii şase ani, obligând statul să vândă active.

Taxele pentru extragerea şi exportul ţiţeiului au adus Rusiei venituri de 2.700 miliarde de ruble în primele zece luni din acest an.

Pentru prima dată după destrămarea fostei URSS, producţia de ţiţei a Rusiei a atins în octombrie nivelul record de 11,2 milioane de barili pe zi (mbp), faţă de 10,9 mbp în ianuarie.

Miercuri, ministrul rus al Energiei, Alexander Novak, a declarat că Rusia este pregătită să sprijine decizia OPEC de îngheţare a producţiei şi există mari şanse ca un acord în acest sens să fie stabilit la reuniunea cartelului din 30 noiembrie.

Încă nu s-a decis de când va intra în vigoare îngheţarea producţiei, noiembrie sau ianuarie, a adăugat Novak.

În septembrie, Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol a convenit, pentru prima dată în ultimii opt ani, să-şi reducă producţia de petrol cu 700.000 de barili pe zi (BPD), până la 32,5 – 33 milioane de barili pe zi. OPEC estimează că producţia sa actuală se situează la 33,24 milioane bpd.

Te-ar mai putea interesa și
Dedeman schimbă totul în Grecia. Magazinele Praktiker trec sub nume românesc
Dedeman schimbă totul în Grecia. Magazinele Praktiker trec sub nume românesc
Dedeman începe procesul de rebranding pentru magazinele Praktiker Hellas. După 35 de ani de prezență pe piața elenă, brandul Praktiker dispare treptat din Grecia, unde magazinele rețelei......
Zelenski anunţă că Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor din Rusia
Zelenski anunţă că Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor din Rusia
Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor ruseşti, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru ziarul ...
Un gigant chinez iese de pe piața imobiliară din România: Fondul suveran CIC vinde depozitele Logicor de 260 de milioane de euro
Un gigant chinez iese de pe piața imobiliară din România: Fondul suveran CIC vinde depozitele Logicor de 260 de milioane ...
Încă un portofoliu de spații logistice este scos la vânzare. China Investment Corporation (CIC), al treilea cel mai mare ...
România a ridicat avioanele de război după ce Insula Şerpilor a fost survolată de un grup de drone necunoscute
România a ridicat avioanele de război după ce Insula Şerpilor a fost survolată de un grup de drone necunoscute
Un grup de drone a fost detectat de radarele MApN în noaptea de miercuri spre joi în apropierea Insulei Şerpilor, una ...