Vânzările de autoturisme electrice şi hibrid s-au dublat în primele 10 luni din 2016, până la 834 de unităţi – APIA

Numărul autoturismelor electrice şi hibrid comercializate în România a continuat să crească, iar în primele 10 luni ale anului a ajuns la 834 de unităţi, mai mult decât dublu faţă de aceeaşi perioadă din anul 2015, reiese din datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA), consultate de Agerpres.
Economica.net - lun, 21 nov. 2016, 08:23
Vânzările de autoturisme electrice şi hibrid s-au dublat în primele 10 luni din 2016, până la 834 de unităţi - APIA

La nivelul perioadei ianuarie – octombrie 2015, numărul maşinilor electrice şi hibrid vândute pe plan naţional a fost de 412 unităţi.

Pe de altă parte, conform statisticii, din ianuarie până în octombrie 2016, comparativ cu acelaşi interval din anul precedent, pe segmentul autoturismelor ecologice, vânzările au crescut cu 102,4%, până la 834 de exemplare, iar ponderea în vânzările totale de autoturisme noi a reprezentat echivalentul a 0,9%, la nivel naţional.

Totodată, la nivelul lunii octombrie din acest an, au fost vândute 130 de maşini ‘verzi’, în creştere cu 5,69% în comparaţie cu luna anterioară, când s-au înregistrat 124 de unităţi comercializate.

În topul celor mai comercializate mărci auto electrice 100%, din ianuarie până în octombrie, primul loc este ocupat de BMW, cu 38 de unităţi, urmată de Mercedes-Benz (26), Volvo (9), Mitsubishi (7) şi Renault (3).

În acelaşi timp, cele mai multe maşini hibride comercializate în România, în primele 10 luni, sunt înregistrate în dreptul mărcii Toyota (578 unităţi), urmată de Lexus (127) şi Land Rover (17).

Datele APIA relevă că, pe întregul an 2015, numărul autovehiculelor electrice şi hibride noi vândute în România a fost de 495 de unităţi, mai mult decât dublu (110%) comparativ cu anul 2014, când au fost comercializate 236 de unităţi.

Te-ar mai putea interesa și
Nemții de la Lidl reinvestesc în România tot profitul de anul trecut și deschid 40 de noi magazine în 2026
Nemții de la Lidl reinvestesc în România tot profitul de anul trecut și deschid 40 de noi magazine în 2026
Retailerul german Lidl, liderul pieței comerțului alimentar conform cifrelor din 2024, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri consolidată de 27,3 miliarde de lei net, în creștere cu......
Surpriză plăcută pe piața asigurărilor. România crește substanțial peste media globală și recuperează din decalaje – raport Allianz Research
Surpriză plăcută pe piața asigurărilor. România crește substanțial peste media globală și recuperează din decalaje ...
Allianz Research a publicat astăzi cel mai recent „Raport Global de Asigurări", care analizează evoluția piețelor ...
Ameninţare nucleară – Conflictul China-SUA cu privire la Taiwan riscă să degenereze într-o escaladare nucleară (studiu)
Ameninţare nucleară – Conflictul China-SUA cu privire la Taiwan riscă să degenereze într-o escaladare nucleară ...
Un conflict între SUA şi China cu privire la Taiwan ar putea duce la o escaladare nucleară, armata fiecăreia din ţări ...
Drone germane pentru România în programul SAFE. Contract de zeci de milioane de euro cu un gigant din Germania – anunțul Guvernului
Drone germane pentru România în programul SAFE. Contract de zeci de milioane de euro cu un gigant din Germania – ...
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a anunţat că MAPN a semnat contractul de furnizare pentru sisteme de drone "Mini UAS ...