Primele două zile ale grevei piloţilor Lufthansa au costat compania 20 de milioane de euro

Harry Hohmeister, membru al Consiliului de Administraţie al Lufthansa, a declarat joi că anulările de zboruri din primele două zile ale grevei piloţilor au costat operatorul aerian aproximativ 20 de milioane de euro (21 de milioane de dolari), iar clienţii au făcut mai puţine rezervări, transmit AP, Reuters şi DPA.
Economica.net - J, 24 nov. 2016, 15:45
Primele două zile ale grevei piloţilor Lufthansa au costat compania 20 de milioane de euro

Lufthansa, cel mai mare transportator aerian din Europa, va anula vineri 830 de zboruri pe distanţe scurte şi medii, în cea de a treia zi de grevă a piloţilor, care vor să crească astfel presiunile asupra echipei manageriale în cursul negocierilor pentru un nou contract colectiv de muncă.

Aproximativ 100.000 de pasageri vor fi afectaţi de mişcarea de protest începută miercuri, organizată de sindicatul Vereinigung Cockpit (VC), care săptămâna trecută a respins oferta Lufthansa de numire a unui mediator pentru negocierile salariale.

Aceasta este a 14-a grevă organizată de sindicatul Vereinigung Cockpit (VC) de la începutul disputei cu managementul, în luna aprilie 2014.

Majoritatea zborurilor pe distanţe lungi nu va fi afectată vineri, nici cursele aeriene operate de subsidiarele Germanwings, Eurowings, Austrian Airlines, SWISS şi Brussels Airlines. Cu anulările de vineri, numărul total al zborurilor contramandate săptămâna aceasta de compania germană va ajunge la 2.618, fiind afectaţi 315.000 de pasageri, a anunţat Lufthansa.

Joi, acţiunile Lufthansa au scăzut la Bursa de la Frankfurt cu 0,4%.

Sindicatul Vereinigung Cockpit solicită o majorare salarială medie de 3,7% pe an, în timp ce echipa managerială oferă o majorare de 2,5%, care, în opinia sindicatului, este egală cu o îngheţare a salariului.

Lufthansa, cel mai mare transportator aerian european, s-a confruntat în ultimii ani cu greve repetate din partea piloţilor şi personalului de bord în încercarea de a introduce noi măsuri de reducere a costurilor pentru a putea face faţă competiţiei crescute venite din partea noilor companii aeriene din Orientul Mijlociu, dar şi din partea companiilor low cost.

Te-ar mai putea interesa și
Câți bani au făcut marii furnizori de energie electrică în 2025, anul re-liberalizării pieței de energie
Câți bani au făcut marii furnizori de energie electrică în 2025, anul re-liberalizării pieței de energie
Trei din patru furnizori mari de energie ai populației au raportat profit în anul 2025, potrivit datelor de bilanț de la Ministerul de Finanțe....
Avem un nou lider pe piața comerțului alimentar. Lanțurile Mega Image și Profi ale Ahold Delhaize au vândut mai mult decât Lidl
Avem un nou lider pe piața comerțului alimentar. Lanțurile Mega Image și Profi ale Ahold Delhaize au vândut mai mult ...
Lanțul de supermarketuri Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a depășit anul trecut pragul unei ...
Traficul de pe Podul Giurgiu-Ruse va fi suspendat pe 4 iunie din cauza unor lucrări de reparații
Traficul de pe Podul Giurgiu-Ruse va fi suspendat pe 4 iunie din cauza unor lucrări de reparații
Traficul pe podul de peste Dunăre, care leagă oraşul Ruse din Bulgaria de Giurgiu din România, va fi suspendat temporar ...
MAI anunță că a încheiat contracte și acorduri de peste 973 de milioane de euro prin Programul SAFE
MAI anunță că a încheiat contracte și acorduri de peste 973 de milioane de euro prin Programul SAFE
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a încheiat, până la data de 30 mai, contracte şi acorduri-cadru în valoare totală ...