Acţiunile OMV Petrom şi Nuclearelectrica, deprecieri de peste 20% de la începutul anului

Acţiunile Nuclearelectrica şi OMV Petrom s-au depreciat cel mai mult din indicele principal al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), de la începutul anului, cu procente de peste 20%, reiese din datele operatorului pieţei de capital.
Economica.net - vin, 25 nov. 2016, 08:48
Acţiunile OMV Petrom şi Nuclearelectrica, deprecieri de peste 20% de la începutul anului

Astfel, preţul acţiunilor Nuclearelectrica a scăzut cu 23,6%, iar cel al OMV Petrom cu 21,38%. Scăderi au mai fost înregistrate la acţiunile Romgaz – 11,4%, BRD – 9,09%, Banca Transilvania – 3,29%, Fondul Proprietatea – 2,72%, şi Transelectrica – 0,51%

În ceea ce priveşte aprecierile acţiunilor din cadrul indicelui BET, pe prima poziţie se situează cele ale Electrica (+10,82%), urmată de Transgaz (+8,3%), BVB (+7,41%).

Fondul Proprietatea deţine cea mai mare pondere din cadrul indicelui principal, de 20,56%. Fondul este urma foarte aproape de Banca Transilvania cu 20,47% şi de OMV Petrom cu 11,82%.

Valoarea totală a tranzacţiilor cu acţiuni, de pe toate pieţele administrate de BVB, depăşeşte 10,3 miliarde lei, anul acesta, iar valoarea medie zilnică tranzacţionată este de 44,7 milioane lei.

Te-ar mai putea interesa și
Mihai Manole, Tema Energy: Dacă România poate oferi energie și conectivitate, are șanse reale să atragă investiții de milioane de euro pentru fiecare MW construit
Mihai Manole, Tema Energy: Dacă România poate oferi energie și conectivitate, are șanse reale să atragă investiții ...
Proiectele de centre de date anunțate în România în 2025 și 2026 ar putea transforma radical piața locală și atrage investiții de milioane de euro pentru fiecare MW de capacitate......
Scandalul practicilor înșelătoare de finanțare obligă marile grupuri auto să facă provizioane pentru despăgubiri
Scandalul practicilor înșelătoare de finanțare obligă marile grupuri auto să facă provizioane pentru despăgubiri
Puțin cunoscut în România, scandalul practicilor înșelătoare de finanțare auto din Marea Britanie a generat deja multe ...
Laptele va fi tot mai puțin și mai scump în anii ce vin. Prețurile ar putea crește cu peste 30% în patru ani
Laptele va fi tot mai puțin și mai scump în anii ce vin. Prețurile ar putea crește cu peste 30% în patru ani
Pentru că fermierii renunță la vaci din motive precum creșterea costurilor sau îmbătrânirea populației, producția ...
Profesorii au făcut aproape un sfert de miliard de lei din meditații anul trecut, doar din ce au declarat la Fisc. Numai în București-Ilfov, Cluj și Brașov s-a strâns jumătate din suma totală – analiză exclusivă
Profesorii au făcut aproape un sfert de miliard de lei din meditații anul trecut, doar din ce au declarat la Fisc. Numai ...
Suma totală declarată de profesorii din ţara noastră la Fisc că au obţinut-o din meditaţii se ridică la 225 de milioane ...