Ferrero a redus legăturile cu furnizorul din România, după informaţiile privind asamblarea jucăriilor de către copii

Compania italiană Ferrero Rocher a redus legăturile cu furnizorul din România, din cauza aspectelor semnalate în reportajul ziarului britanic ''The Sun'', unde se prezintă situaţia unei familii din oraşul Carei, care şi-ar pune copiii la muncă şi câte 13 ore pe zi la asamblarea unor ouă de jucărie, transmite DPA.
Economica.net - vin, 25 nov. 2016, 16:26
Ferrero a redus legăturile cu furnizorul din România, după informaţiile privind asamblarea jucăriilor de către copii

Deşi nu au fost găsite imediat dovezi privind asamblarea jucăriilor de către copii, există ”deviaţii” de la instrucţiunile şi contractele Ferrero, iar investigaţiile continuă, a anunţat, vineri, subsidiara Ferrero din Germania.

Condiţiile de igienă descrise de publicaţia britanică ”nu corespund în niciun fel reglementărilor stricte privind calitatea şi standardele Ferrero”, a afirmat compania.

În reportajul respectiv, apare o familie de români formată din mama, tatăl, fiul în vârstă de 11 ani şi fiica de 6 ani, care asamblează ouă de jucărie Kinder. Jurnaliştii britanici vorbesc despre ‘sclavii minori’ din România, care sunt plătiţi cu 20 de lei pentru 1.000 de ouă cu surprize.

Jucăriile sunt trimise la o fabrică din Carei, după care ajung în Ungaria, unde sunt învelite în ciocolată. Produsele – fabricate pentru Ferrero – sunt apoi transportate la o fabrică din Carei, în nord-vestul României, şi vândute pentru 80 de penny (aproape 5 lei).

”Dacă şefii de la Ferrero ar şti ce se întâmplă în România, ar face atac de cord”, a declarat, pentru The Sun, o sursă anonimă din interiorul companiei.

”Ferrero nu primeşte ce a plătit şi intermediarii fac o avere din munca unor oameni trataţi ca sclavi’, potrivit acestei surse.

O firmă pe nume Prolegis, un subcontractor al Romexa SA, ar furniza familiei ouăle şi componentele din plastic, scrie The Sun. Daniel Mureşan, manager regional la Romexa SA, a declarat ziarului că nu avea idee că munca de asamblare se face în felul acesta.

Şeful Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului (DGASPC) Satu Mare, Mariana Dragoş, a declarat marţi că nu se pune problema exploatării prin muncă a copiilor din Carei prezentaţi în ziarul ‘The Sun’, ci, dimpotrivă, aceştia frecventează şcoala şi nu au absenţe.

Miercuri, procurorii DIICOT au dispus începerea urmăririi penale in rem (pentru faptă) sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de minori, în legătură cu aspectele semnalate în reportajul ziarului britanic ‘The Sun’.

Ouăle de ciocolată Kinder îşi au originea în 1974 în Italia şi sunt vândute în prezent în întreaga lume.

O serie de jucării sunt de asemenea disponibile, inclusiv puzzle-uri şi personaje din desene animate, unele dintre ele pentru a fi asamblate de client.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...