Carrefour a demarat căutările pentru un nou CEO – surse

Grupul francez de distribuţie Carrefour, prezent şi pe piaţa din România, a demarat procesul de căutare pentru un nou director general, în condiţiile în care mandatul actualului CEO, Georges Plassat, se încheie în luna mai 2018, au declarat marţi pentru Reuters mai multe surse din apropierea acestui dosar.
Economica.net - mar, 13 dec. 2016, 14:11
Carrefour a demarat căutările pentru un nou CEO - surse

De la numirea în funcţia de director general al celui mai mare grup european de distribuţie, în 2012, Georges Plassat s-a ocupat de relansarea Carrefour, concentrându-se pe reduceri de preţuri şi accelerarea expansiunii, pe magazinele de proximitate şi renovarea magazinelor pentru stimularea vânzărilor. Reales la mijlocul lui 2015 pentru un mandat de trei ani, Georges Plassat a anunţat la ultima adunare generală anuală a grupului, în luna mai 2016, că îşi va pregăti succesiunea.

‘În luna octombrie, Georges Plassat a cerut Consiliului de Administraţie să demareze procesul de căutare a unui succesor’, a declarat pentru Reuters o sursă din interiorul grupului. Firma de recrutare de personal Egon Zehnder a fost aleasă pentru a selecţiona posibilii candidaţi.

‘Niciun scenariu nu a fost reţinut în acest moment, pur şi simplu procesul a fost demarat’, a precizat sursa, care a arătat că problema unei eventuale separări a funcţiilor de preşedinte şi director general nu a fost încă tranşată.

În ceea ce îl priveşte pe Georges Plassat, acesta este favorabil menţinerii sistemului actual de guvernanţă precum şi recrutării unui succesor din interiorul grupului.

În schimb, marii acţionari de la Carrefour, familia Moulin, care deţine magazinele Galeries Lafayette (11,51% din capitalul grupului Carrefour), Groupe Arnault, holdingul lui Bernard Arnault, directorul general de la LVMH (8,95%), familia magnatului brazilian Abilio Diniz (8,05%) şi fondul de private equity Colony Capital (5,23%), vor să păstreze toate opţiunile deschise. ‘Este normal ca marii acţionari să dorească să caute şi în altă parte’, a declarat o sursă din apropierea acţionarilor.

O altă sursă din apropierea acestui dosar a dezminţit speculaţiile din presă potrivit cărora preşedintele Galeries Lafayette, Philippe Houzé (69 de ani), are intenţia de a prelua şi postul de preşedinte al Carrefour. ‘Philippe Houzé nu vizează postul de preşedinte al Consiliului de Administraţie. Este complet fals’, a precizat sursa.

Cu peste 10.100 de magazine în 34 de ţări, Grupul Carrefour este al doilea retailer mondial şi numărul unu în Europa. În România, Grupul Carrefour numără 280 de magazine, dintre care 29 de hipermarketuri ‘Carrefour’, 111 supermarketuri ‘Market’, 43 de magazine de proximitate ‘Express’, 10 magazine de proximitate ‘Contact’, un magazin de comerţ online: www.carrefour-online.ro şi 86 de magazine Billa.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, nu ne putem aştepta la o medicină de calitate”
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, la inaugurarea Centrului de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj că medicina de calitate nu......
Fostul preşedinte ecuadorian Lenin Moreno a fost condamnat la cinci ani de închisoare
Fostul preşedinte ecuadorian Lenin Moreno a fost condamnat la cinci ani de închisoare
Fostul preşedinte ecuadorian Lenin Moreno (2017-2021) a fost condamnat vineri la cinci ani de închisoare pentru luare de ...
Islandezii decid astăzi dacă ţara lor reia negocierile de aderare la Uniunea Europeană
Islandezii decid astăzi dacă ţara lor reia negocierile de aderare la Uniunea Europeană
Islandezii sunt chemaţi astăzi la secţiile de votare, în cadrul unui referendum, pentru a decide dacă ţara lor ar trebui ...
Donald Trump anunță „cel mai mare acord petrolier din istoria mondială”, un acord deloc surprinzător cu Venezuela
Donald Trump anunță „cel mai mare acord petrolier din istoria mondială”, un acord deloc surprinzător cu Venezuela
Preşedintele american Donald Trump a anunţat încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea căruia ...