Mercedes va ajunge cel mai mare producător de automobile de lux cu patru ani mai devreme faţă de obiectivul propus

Mercedes-Benz, divizia de automobile de lux a grupului german Daimler, ar urma să-şi îndeplinească mai devreme cu patru ani obiectivul său strategic de a recâştiga poziţia de cel mai mare producător de automobile de lux, după lansarea unor modele noi şi introducerea altor tehnologii, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 09 ian. 2017, 09:13
Mercedes va ajunge cel mai mare producător de automobile de lux cu patru ani mai devreme faţă de obiectivul propus

Îndeplinirea obiectivului reprezintă o reuşită pentru şeful Daimler, Dieter Zetsche, care nu a reuşit să redreseze compania după despărţirea dificilă de brandul Chrysler, în 2007. Acţionarii Daimler au ameninţat să-i retragă sprijinul lui Zetsche, îngrijoraţi că Mercedes-Benz era mult în urma rivalelor BMW (şi Audi, divizia de lux a grupului german Volkswagen AG).

‘Am avut câteva probleme legate de calitate şi costuri. Designul nu a fost de nota zece’, a afirmat Zetsche, într-un interviu acordat Reuters.

Duminică, Daimler a anunţat că anul trecut a vândut 2,08 milioane de vehicule Mercedes-Benz, iar analiştii se aşteaptă ca BMW, care a deţinut din 2005 titlul de cel mai mare producător de automobile de lux, să nu depăşească această cifră luni, când va publica rezultatele pe 2016.

Incluzând vânzările brandului Smart, Daimler a vândut anul trecut 2,23 milioane de autoturisme. În 2011, la cea de-a 125-a aniversare a Daimler, Zetsche a anunţat ca obiectiv recâştigarea titlului de cel mai mare producător de automobile de lux până în 2020.

‘De atunci, am lucrat din greu şi astăzi suntem lideri sau printre lideri când vine vorba despre inovaţii, calitate, design şi securitate’, a afirmat şeful Daimler

Astăzi, Mercedes-Benz îşi urmează motto-ul său ‘cel mai bun sau nimic’ când analizează beneficiile noilor tehnologii pentru clienţii companiei şi poziţionarea brandului faţă de competitori, a adăugat Zetsche.

În 2015, BMW a fost pentru al treilea an consecutiv cel mai mare producător de automobile de lux, cu 1,91 milioane de vehicule, în timp ce Mercedes a vândut 1,87 milioane de maşini în 2015. Pe locul trei s-a clasat Audi, divizia de automobile de lux a grupului german Volkswagen, care a livrat anul trecut 1,80 milioane de vehicule.

În 2013, Daimler a inaugurat oficial, la Sebeş, în România, unitatea de producţie pentru montaj cutii de viteză automate pentru autoturismele de lux Mercedes-Benz.

 

Te-ar mai putea interesa și
Prețurile de acum la apartamente în București. Unde sunt cele mai ieftine
Prețurile de acum la apartamente în București. Unde sunt cele mai ieftine
Prețurile locuințelor din București continuă trendul ascendent și în luna în februarie 2026. În majoritatea zonelor analizate, pe baza datelor portalului Anunțul.ro, s-au înregistrat......
Trump spune că războiul din Iran va dura patru-cinci săptămâni, dar ar putea să dureze și mai mult de atât
Trump spune că războiul din Iran va dura patru-cinci săptămâni, dar ar putea să dureze și mai mult de atât
Statele Unite continuă să desfăşoare operaţiuni militare de amploare în Iran, a declarat luni preşedintele Donald ...
Diana Buzoianu: Pentru prima dată, la Ministerul Mediului şi la ANAR s-au făcut licitaţii publice pe un caiet de sarcini care n-a mai fost scris de grupuri de interese
Diana Buzoianu: Pentru prima dată, la Ministerul Mediului şi la ANAR s-au făcut licitaţii publice pe un caiet de sarcini ...
Aproape 90 de construcţii ilegale au fost dărâmate pe plajele din Năvodari, Mamaia, Eforie, Tuzla şi Mangalia, a declarat, ...
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 157 de milioane de lei
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 157 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere pe aproape toţi indicii şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...