România, printre cele mai vulnerabile ţări la atacurile cibernetice

Brazilia, India, Mexicul şi România sunt considerate printre ţările cele mai vulnerabile la atacurile cibernetice şi ale criminalităţii informatice, potrivit unui studiu aprofundat realizat de think-tank-ul "Security and Defence Agenda" (SDA), cu sediul la Bruxelles.
Economica.net - lun, 30 ian. 2012, 08:19
România, printre cele mai vulnerabile ţări la atacurile cibernetice

Acest lucru se datorează faptului că sectorul public şi privat din aceste state nu a instituit sistemele corecte şi procedurile necesare pentru a se apăra, relevă studiul menţionat de Financial Times.

„Aproape toată lumea este de acord că ţările nordice au un scor mare privind securitatea cibernetică, Marea Britanie fiind, de asemenea, foarte puternică”, a declarat Brigid Grauman, autoarea raportului. „Dar în altă parte în Europa, mai ales în Polonia, Italia şi România, nu există acelaşi nivel de rezilienţă”, a precizat ea.

Israelul, Finlanda şi Suedia sunt considerate ţările cele mai rezistente la atacurile cibernetice asupra sistemelor lor informatice publice şi private, conform studiului.

Studiul cuprinde ceea ce numeşte „testele de stres ţară cu ţară” privind aproximativ 23 de ţări, cu ajutorul unei metodologii elaborate de Robert Lentz, un fost oficial guvernamental american.

SDA spune că a reunit opt înalţi oficiali din domeniul securităţii de la NATO şi Comisia Europeană pentru a utiliza metodologia în scopul de a evalua capacitatea de rezilienţă a celor 23 de ţări pe o serie de fronturi. Printre problemele examinate în cadrul testelor de stres s-a numărat şi aceea dacă guvernul şi industria din fiecare ţară folosesc instrumente standard de apărare a reţelei de calculatoare şi dacă există un bun schimb de informaţie între sectoarele public şi privat.

SDA a apreciat că statele nordice – în special Finlanda şi Suedia – au fost de departe cele mai reziliente din Europa, cu un scor puţin înaintea Marii Britanii, Franţei, Germaniei, Danemarcei şi Estoniei.

În afara Europei, SDA menţionează Israelul ca având rate de apărare cibernetică foarte înalte, în contextul în care ţara susţine că se confruntă cu „1.000 de atacuri cibernetice în fiecare minut”. Israelul a răspuns prin elaborarea de politici naţionale pentru a contracara atacurile cibernetice şi pune în aplicare un plan pe cinci ani „pentru a se situa în fruntea securităţii cibernetice globale”.

Raportul şi-a exprimat însă îngrijorarea cu privire la India, Mexic şi Brazilia, relevând că India se află pe locul cinci în clasamentul mondial al ţărilor afectate de criminalitatea informatică iar premium-ul asupra confidenţialităţii Internetului este mic, controlul datelor fiind prin urmare neglijat.

Raportul SDA apreciază că în Brazilia corupţia larg răspândită în rândurile poliţiei şi lipsa unei legislaţii de combatere a criminalităţii informatice „constituie calcâiul lui Ahile al ţării”.

În Mexic, guvernul „poartă un război aprig împotriva mafiei drogurilor, care adesea dispune de o tehnologie mai bună”. Se spune că oficiali de stat din Mexic „sunt relativ prudenţi privind strategia cibernetică a ţării şi sunt lenţi în stabilirea unor regulamente”.

Potrivit raportului, criza economică globală subminează investiţiile în securitatea cibernetică din partea multor ţări, iar formarea IT la nivel mondial nu satisface cererea de personal a companiilor.

„Există un decalaj major între nevoile pieţei şi ceea ce produc universităţile”, spune Evangelos Ouzonis, expert la Agenţia Europeană pentru Securitatea Reţelelor Informatice şi a Datelor (ENISA)

Te-ar mai putea interesa și
Romsilva – Cât lemn a vândut direct către populaţie  Regia Naţională a Pădurilor
Romsilva – Cât lemn a vândut direct către populaţie Regia Naţională a Pădurilor
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a vândut direct populaţiei 1,24 milioane de metri cubi de lemn pentru foc, în primele nouă luni din 2026, la un preţ mediu de aproximativ 280 de......
Comisia Europeană obligă Sanofi să corecteze presupuse mesaje „înşelătoare” privind un vaccin antigripal concurent
Comisia Europeană obligă Sanofi să corecteze presupuse mesaje „înşelătoare” privind un vaccin antigripal ...
Comisia Europeană a anunţat miercuri că a acceptat angajamentele asumate de compania farmaceutică franceză Sanofi de ...
Meloni: Acordul dintre SUA şi Rusia privind motorina este o „alegere foarte riscantă”
Meloni: Acordul dintre SUA şi Rusia privind motorina este o „alegere foarte riscantă”
Acordul dintre Statele Unite şi Rusia ce permite exporturile ruseşti de motorină este o "alegere foarte riscantă", care ...
DECIZIE Cererea de insolvență a AnimaWings, amânată. Banca Transilvania și șapte aeroporturi, printre creditori
DECIZIE Cererea de insolvență a AnimaWings, amânată. Banca Transilvania și șapte aeroporturi, printre creditori
Tribunalul București a amânat decizia privind cererea de insolvență depusă pe 30 septembrie de AnimaWings, arata datele ...