Consiliul Concurenţei a amendat Camera Auditorilor Financiari din România cu 182.000 euro

Consiliul Concurenţei a sancţionat Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR) cu o amendă de 819.322 lei (182.000 euro) pentru restricţionarea concurenţei pe piaţa serviciilor de audit financiar.
Economica.net - mar, 10 ian. 2017, 11:10
Consiliul Concurenţei a amendat Camera Auditorilor Financiari din România cu 182.000 euro

În urma investigaţiei finalizate la sfârşitul anului trecut, Consiliul Concurenţei a constatat că, sub pretextul stabilirii şi verificării respectării de către membrii săi a normelor de calitate, CAFR a stabilit un nivel al onorariului mediu orar și un număr minim de ore aferente unei misiuni de audit, dublate de sancţiuni pentru nerespectarea lor. Printr-o astfel de intervenţie în piaţă, CAFR a indus în randul membrilor un anumit nivel al onorariului, prejudiciind în final beneficiarii acestor servicii, care au plătit mai mult.

„Calitatea serviciilor de audit este foarte importantă și de aceea, organizaţia profesională trebuie să se implice şi să verifice respectarea riguroasă a regulilor de etică profesională şi a standardelor tehnice de calitate, în funcţie de specificul şi complexitatea fiecărei lucrări de audit. Acest lucru trebuie să se realizeze, însă, fără niciun fel de raportare la un anumit nivel al preţului” a declarat Bogdan Chirițou, președintele Consiliului Concurenței.

Pentru a încuraja concurenţa atât prin calitate, cât și prin preţ, Consiliul Concurenţei a solicitat CAFR să identifice acele standarde minime de ordin tehnic care să asigure un nivel corespunzător de calitate. CAFR trebuie să transmită Autorităţii de Concurenţă proiectele de modificare a normelor, în sensul celor impuse, în vederea verificării conformităţii cu regulile de concurenţă.

CAFR este organizaţia profesională care coordonează şi autorizează desfăşurarea activităţii de audit financiar în România, grupând peste 3.000 de membri, atât auditori financiari persoane fizice autorizate, cât şi firme de audit

Te-ar mai putea interesa și
Summit pentru Guvernanță Digitală: Nicușor Dan, printre participanți
Summit pentru Guvernanță Digitală: Nicușor Dan, printre participanți
Edge Institute organizează, la Palatul Cotroceni, cea de-a doua ediție a Summitului pentru Guvernanță Digitală pe 19 noiembrie 2026, între orele 09.00 și 16.00, sub Înaltul Patronaj al......
Inteligenţă artificială – Riscurile asociate AI ar putea depăşi oportunitățile, fără măsuri de protecţie şi un cadru etic (FMI)
Inteligenţă artificială – Riscurile asociate AI ar putea depăşi oportunitățile, fără măsuri de protecţie ...
Riscurile asociate inteligenţei artificiale (AI) ar putea depăşi oportunităţile pe care aceasta le oferă, dacă nu ...
Concediu de creşterea copilului pentru bunicii angajaţi – programul de guvernare Niculescu
Concediu de creşterea copilului pentru bunicii angajaţi – programul de guvernare Niculescu
Propunerea de concediu pentru creşterea copilului acordat bunicilor angajaţi apare în programul de guvernare al premierului ...
Fuziune de 3 miliarde de euro în agricultura franceză, cu impact și în România. Consiliul Concurenței a dat undă verde
Fuziune de 3 miliarde de euro în agricultura franceză, cu impact și în România. Consiliul Concurenței a dat undă verde
Consiliul Concurenței a autorizat fuziunea dintre giganții francezi Maïsadour și Euralis, ambii prezent pe piața din ...