Statul francez vinde acţiuni la Engie pentru a finanţa salvarea Areva

Statul francez a strâns 1,14 miliarde de euro din vânzarea unui pachet de 4,1% din acţiunile grupului de utilităţi Engie, prezent şi pe piaţa din România, urmând ca fondurile să fie utilizate pentru a finanţa un plan de restructurare a grupului nuclear francez Areva, informează AFP.
Economica.net - mie, 11 ian. 2017, 16:38
Statul francez vinde acţiuni la Engie pentru a finanţa salvarea Areva

Agenţia care gestionează participaţiile statului francez (APE) a precizat într-un comunicat difuzat marţi seară că a scos la vânzare un pachet de 100 milioane de acţiuni Engie (-fosta GDF Suez- nr.), cu 10 milioane mai mult decât intenţiona iniţial, astfel că în prezent statul francez mai deţine 28,7% din capitalul Engie şi 32,6% din drepturile de vot.

Tot marţi, Comisia Europeană şi-a dat acordul, cu anumite condiţii, pentru ca guvernul de la Paris să injecteze 4,5 miliarde de euro în Areva, o companie care a pierdut 10 miliarde de euro între 2011 şi 2015 şi a acumulat datorii în valoare de mai multe miliarde de euro. Statul francez deţine în prezent aproape 87% din acţiunile Areva.

La finele lunii aprilie 2016, statul francez deţinea participaţii la 81 de companii, inclusiv la operatorul de telecomunicaţii Orange, producătorul de avioane Safran şi companiile de energie EDF, Areva şi Engie. Valoarea acestui portofoliu este estimată la aproape 90 de miliarde de euro.

Pe piaţa din România, Engie este prezent în trei sectoare de activitate: gaze naturale, electricitate şi servicii energetice şi de mediu.

Te-ar mai putea interesa și
Nou terminal petrolier în Portul Constanța. Instalația J.T. Grup Oil este operațională
Nou terminal petrolier în Portul Constanța. Instalația J.T. Grup Oil este operațională
Societatea J.T. Grup Oil S.A. a informat vineri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire la încheierea procesului verbal de recepție privind execuția lucrărilor de......
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
Lucrările pe lotul 1 (Joița - Corbeanca) al A0 Nord au ajuns la un stadiu fizic de 82%, anunță sâmbătă Cristian Pistol, ...
Bruxelles-ul a selectat 46 de noi proiecte strategice în domeniul mineralelor critice în Europa. România are două
Bruxelles-ul a selectat 46 de noi proiecte strategice în domeniul mineralelor critice în Europa. România are două
Comisia Europeană a selectat 46 de noi proiecte strategice în 16 state membre pentru a diversifica sursele de materii prime ...
Meta interzice reclamele pentru TikTok pe Facebook şi Instagram în Statele Unite şi alte şase ţări
Meta interzice reclamele pentru TikTok pe Facebook şi Instagram în Statele Unite şi alte şase ţări
Meta Platforms, compania care deţine Facebook şi Instagram, a interzis publicitatea pentru TikTok şi alte servicii ale ...