România se pregăteşte pentru limitarea consumului de energie electrică

Guvernul a elaborat un act normativ prin care exporturile de electricitate pot fi anulate, iar consumul intern de energie electrică poate fi restricţionat. Autorităţile spun că limitarea în tranşe a consumului de energie electrică nu ar afecta populaţia, aceasta fiind aplicată doar în zona industrială prin restricţionarea consumului la o putere minimă tehnologică.
Economica.net - vin, 13 ian. 2017, 04:38
România se pregăteşte pentru limitarea consumului de energie electrică

Ministrul Energiei, Toma Petcu, a prezentat ieri, 12 ianuarie 2017, în cadrul Ședinței de Guvern, o analiză privind funcționarea Sistemului Energetic Național (SEN), urmare a parcurgerii a șase zile de vârf de iarnă, marcate de consumuri istorice de gaze naturale cât și de energie electrică.

In analiza prezentată, ministrul a făcut referiri inclusiv la date privind starea Sistemului Energetic Național, prognozele meteorologice și evoluția stocurilor de combustibil.

În data de 11 ianuarie 2017, operatorul de transport și de sistem, Transelectrica, a notificat oficial Ministerul Energiei, Ministerul Economiei și ANRE cu privire la iminența apariției unei situații de criză în funcționarea SEN, motivate de:

– Prognozele meteorologilor, care indică un nou interval de vreme severă în perioada imediat următoare (17 – 20 ianuarie 2017)

– Deficitul de energie electrică înregistrat din cauza reducerii nivelului Dunării, debitul acesteia atingând minim fără precedent în ultimii ani (circa 1800 mc/s).

 – Scăderea rezervelor de apă din marile acumulări hidroenergetice ca urmare a utilizării acestora la echilibrarea sistemului

 – Deficitul semnificativ de energie electrică din zona de sud-est a Europei pe fondul valului de frig care a cuprins Regiunea încă din 6 ianuarie 2017

 – Consumurile mari de gaze naturale (medii de 70 de milioane de mc/zi) dar și de energie electrică (de peste 9500 MW la vârfurile de consum începând cu ziua de luni, 9 ianuarie 2017 și cu un maxim de 9730 MW în data de 10 ianuarie 2017, în intervalul 18:00 – 19:00).

  – Afectarea surselor de energie electrică produsă din surse regenerabile, în mod deosebit parcurile eoliene

 – Aprovizionarea îngreunată a centralelor din cauza transportului dificil al cărbunelui

 – Impactul defecțiunilor asupra capacității de producție a unor grupuri energetice.

 În acest context, în conformitate cu Legea Energiei, Ministerul de resort este obligat să dea curs notificării operatorului de transport și sistem. Astfel, ministerele Energie și Economie, în calitate de coinițiatori, au elaborat Hotărârea de Guvern privind adoptarea unor măsuri de siguranță pe piața de energie electrică. Aceasta a fost aprobată astăzi în cadrul ședinței cabinetului.

Hotărârea este o măsură preventivă și temporară care poate fi aplicată doar în condițiile apariției unei situații de criză pe piața de energie în perioada următoare (16 ianuarie – 15 februarie 2017) și doar dacă este amenințată siguranța populației ori a Sistemului Electroenergetic.

Experiența ultimei perioade cu consumuri istorice de gaze naturale și energie electrică ne obligă să nu trecem ușor peste acest episod și să gândim soluții pentru eventuale situații similare, poate chiar mai grave. Hotărârea de astăzi poate fi tradusă într-un singur fel: nevoia de a avea cadru legal, la care să apelăm doar atunci când populația și integritatea sistemului ar putea fi în pericol. Orice țară care își respectă populația poziționează siguranța acesteia înaintea orcărei marje de profit. Adoptarea Hotărârii nu înseamnă deloc aplicarea imediată a acesteia ci un plan B la care putem apela în cazul în care situația o cere” spune Toma Petcu, ministrul Energiei.

 Astfel, prin Hotărâre a fost creat cadrul prin care Transelectrica, în calitate de operator de transport și de sistem în domeniul energiei electrice, poate pune în aplicare, doar în cazul unei situații de criză, măsuri graduale de siguranță, în funcție de nivelul amenințării, cum ar fi:

 – Trecerea centralelor pe combustibil alternativ (păcură) pentru siguranța funcționării atât a rețelei de transport de energiei electrică cât și a rețelei de transport a gazelor naturale. Măsura s-ar aplica strict în situația în care România ar înregistra un deficit de gaze naturale.

  – Reducerea /anularea capacității disponibile de interconexiune pe direcția de export. Această măsură s-ar aplica în situația în care, deși există capacitate disponibilă la export, resursele ar fi limitate și ar risca să nu poată asigura necesitățile de consum ale populației.

 – Această măsură nu ar afecta programele de schimb anterioare ale operatorilor economici ci ar împiedica apariția de exporturi suplimentare față de acestea.

 – Reducerea/anularea schimburilor notificate pe direcția de export.

Măsura este menită să protejeze populația de riscul întreruperii alimentării cu energie electrică și ar presupune intervenția operatorului de transport și sistem asupra tranzacțiilor angajate de energie electrică la export.

Limitarea în tranșe a consumului de energie electrică. Precizăm că limitarea nu ar afecta populația, aceasta fiind aplicată doar în zona industrială prin restricționarea consumului la o putere minimă tehnologică.

Hotărârea a fost adoptată în baza Legii 123/2012, art 24, care transpune în legislația românească  Directiva Europeana 2009/72/CE. Articolul 42 din Directivă prevede că în cazul unei crize subite pe piața energiei, care poate amenința siguranța sau securitatea persoanelor, aparatelor, instalațiilor și integritatea sistemului, un stat membru poate lua temporar măsurile de salvgardare necesare.

Te-ar mai putea interesa și
Ferrari păstrează tradiția: Înlocuitorul lui 812 Superfast are motor V12
Ferrari păstrează tradiția: Înlocuitorul lui 812 Superfast are motor V12
Marca italiană de vehicule sport de lux Ferrari nu doar că menține tradiția motoarelor V12, dar a decis să menționeze asta clar în numele următorului său vehicul. Comercializat în variante......
Polonia doreşte cele mai bune relaţii cu SUA, indiferent de cine se află la putere – ministru polonez
Polonia doreşte cele mai bune relaţii cu SUA, indiferent de cine se află la putere – ministru polonez
Polonia doreşte să aibă "cele mai bune relaţii posibile cu America, indiferent de cine se află la putere", a declarat ...
Consumul național de energie electrică a coborât de Paști la noi minime istorice, greu de imaginat, sub 3.000 MW. Fotovoltaicele au fost prima sursă de energie electrică a României
Consumul național de energie electrică a coborât de Paști la noi minime istorice, greu de imaginat, sub 3.000 MW. Fotovoltaicele ...
Consumul național de energie electrică din rețele a scăzut duminică după-amiază, în prima zi de Paște, sub incredibilul ...
Numărul actelor antisemite a atins un nivel record, potrivit unui raport internaţional
Numărul actelor antisemite a atins un nivel record, potrivit unui raport internaţional
Liga Anti-Defăimare (ADL) a tras un semnal de alarmă duminică - în raportul său global anual - asupra "nivelului fără ...