13 morţi în urma ninsorilor de la sfârşitul săptămânii din SUA

Cel puţin 13 persoane au murit în urma ninsorilor care au afectat, la sfârşitul săptămânii trecute, nord-estul Statelor Unite, unde aproape 1,7 milioane de consumatori erau încă deconectaţi de la alimentarea cu energie electrică luni seara, informează CNN.
Economica.net - mar, 01 nov. 2011, 08:32

Penele de electricitate şi întârzierile din trafic au marcat începutul unei săptămâni dificile penru milioane de locuitori din nord-estul Statelor Unite, în urma ninsorilor de la sfârşitul lui octombrie.

Aproape 1,7 milioane de consumatori din cinci state americane erau în continuare privaţi de electricitate luni seara, iar oficialii au avertizat că restaurarea completă a alimentării cu energie ar putea dura până vineri.

Cel puţin 13 decese s-au înregistrat din cauza intemperiilor de la sfârşitul săptămânii trecute, care au determinat guvernatorii statelor New York, New Jersey, Connecticut şi Massachusetts să declare stare de urgenţă. De asemenea condiţiile meteorologice dificile au determinat numeroşi locuitori să-şi amâne planurile de Halloween.

Preşedintele american, Barack Obama, a semnat proclamarea stării de urgenţă în Connecticut luni, ordonând acordarea de ajutoare federale, pentru a suplimenta eforturile depuse de autorităţile locale şi ale statului.

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri legislative în Rusia: Partidul Rusia Unită al lui Putin este învingător (exit-poll)
Alegeri legislative în Rusia: Partidul Rusia Unită al lui Putin este învingător (exit-poll)
Partidul Rusia Unită al preşedintelui Vladimir Putin este, aşa cum era de aşteptat, proiectat să câştige alegerile parlamentare din Rusia, conform unui sondaj la ieşirea de la urne publicat......
Nou parc eolian în România: Israelienii de la Econergy urmează să obțină autorizația de la ANRE pentru încă 120 MW în Buzău
Nou parc eolian în România: Israelienii de la Econergy urmează să obțină autorizația de la ANRE pentru încă 120 ...
Israelienii de la Econergy, foarte activi în regenerabilele din România, cu cinci centrale deja conectate la rețea, au ...
Alegerile din Germania, „dezastru” pentru CDU, recunoaște chiar cancelarul Merz. AfD a câștigat în Mecklenburg, Die Linke la Berlin
Alegerile din Germania, „dezastru” pentru CDU, recunoaște chiar cancelarul Merz. AfD a câștigat în Mecklenburg, ...
Cancelarul german Friedrich Merz a calificat drept un "dezastru" rezultatul partidul său, CDU, în alegerile regionale desfăşurate ...
Două reactoare nucleare ca cel care a explodat la Cernobîl trebuie dezasamblate în Europa. Provocări uriașe, fără precedent
Două reactoare nucleare ca cel care a explodat la Cernobîl trebuie dezasamblate în Europa. Provocări uriașe, fără ...
Dezmembrarea fostei centrale nucleare de la Ignalina (Lituania) reprezintă o provocare globală fără precedent, au declarat ...