Renault repetă că respectă legislaţia în vigoare în materii de emisii poluante

Grupul auto francez Renault a anunţat vineri că a luat act de deschiderea unei investigaţii cu privire la o posibilă manipulare a emisiilor poluante ale vehiculelor sale diesel, dar a repetat că respectă legislaţia şi reglementările în vigoare, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 13 ian. 2017, 14:32
Renault repetă că respectă legislaţia în vigoare în materii de emisii poluante

‘Toate vehiculele Renault au respectat întotdeauna legea şi reglementările. Sunt conforme cu normele în vigoare şi nu sunt echipate cu software fraudulos’, a precizat constructorul auto francez într-un comunicat de presă.

Anterior, Reuters a informat că Parchetul din Paris a demarat joi o investigaţie cu privire la o eventuală manipulare a emisiilor automobilelor produse de Renault.

În urma scandalului Dieselgate în care a fost implicat grupul german Volkswagen, mai multe vehicule Renault au fost criticate pentru depăşirea normelor privind emisiile de oxid de azot cu ocazia testelor în condiţii de drum. Renault susţine că în luna martie 2016 a prezentat în faţa unei comisii tehnice indepedente un plan de reducere a emisiilor de oxid de azot pentru vehiculele sale diesel Euro 6b care a fost apreciat ca fiind transparent, suficient şi credibil.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Te-ar mai putea interesa și
PNL pierde definitiv procesul cu AEP şi trebuie să restituie 14 milioane de lei, cheltuiţi în campania lui Ciucă
PNL pierde definitiv procesul cu AEP şi trebuie să restituie 14 milioane de lei, cheltuiţi în campania lui Ciucă
Partidul Naţional Liberal a pierdut definitiv procesul deschis împotriva Autorităţii Electorale Permanente (AEP) şi trebuie să restituie 14 milioane de lei către bugetul de stat, bani primiţi......
Super-gardianul companiilor de stat nu mai vrea şefi interimari. Ce spune AMEPIP despre selecţia administratorilor
Super-gardianul companiilor de stat nu mai vrea şefi interimari. Ce spune AMEPIP despre selecţia administratorilor
Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) susţine obiectivul exprimat ...
FMI: BCE va majora cel puţin o dată rata dobânzii în acest an
FMI: BCE va majora cel puţin o dată rata dobânzii în acest an
Banca Centrală Europeană va majora probabil ratele dobânzilor cu 25 puncte de bază cel puţin încă o dată în acest ...
Cadouri corporate de Crăciun 2026: ce oferă firmele și cât costă în medie
Cadouri corporate de Crăciun 2026: ce oferă firmele și cât costă în medie
Companiile din România oferă de Crăciun mai ales coșuri și pachete cu produse alimentare, împărțite pe paliere după ...