Londra va asigura cel mai bun acces posibil pe piaţa UE pentru industria auto şi sectorul financiar

Industria auto este o componentă cheie a economiei britanice şi Guvernul caută să asigure cel mai bun acces posibil pe piaţa UE pentru sectoarele importante ale ţării, a afirmat joi purtătorul de cuvânt al premierului Theresa May, transmite Reuters.
Economica.net - J, 19 ian. 2017, 13:29
Londra va asigura cel mai bun acces posibil pe piaţa UE pentru industria auto şi sectorul financiar

Preşedintele producătorului nipon Toyota a declarat pentru Financial Times: ‘Vedem direcţia premierului Marii Britanii, deci trebuie să luăm în considerare, împreună cu furnizorii, cum poate supravieţui compania noastră’.

Solicitat să răspundă acestei declaraţii, purtătorul de cuvânt al premierului Theresa May a precizat: ‘Industria auto şi sectorul financiar sunt şi vor fi domeniile cheie pentru noi, deoarece ajunge la perioada de negocieri, uitându-ne cum putem asigura cel mai bun acces posibil la piaţa europeană pentru sectoarele noastre cheie’.

Analiştii apreciază că, în funcţie de rezultatele negocierilor, Brexitul ar putea avea ca rezultat noi tarife comerciale care vor afecta competitivitatea exporturilor de vehicule din Marea Britanie către UE şi restul lumii.

Marea Britanie rămâne a doua mare piaţă auto din Uniunea Europeană, în urma Germaniei, dar înaintea Franţei, Italiei şi Spaniei.

Te-ar mai putea interesa și
Două noi centrale termoelectrice vor funcționa în această iarnă în România, la Constanța și Arad. Încep probele
Două noi centrale termoelectrice vor funcționa în această iarnă în România, la Constanța și Arad. Încep probele
Premierul interimar Ilie Bolojan afirmă că CET Palas din Constanţa şi CET Hidrocarburi din Arad sunt racordate, începând de vineri, la Sistemul Energetic Naţional, iar din punctul de vedere al......
Cele mai vândute telefoane din lume în 2026: Xiaomi dispare din top 10
Cele mai vândute telefoane din lume în 2026: Xiaomi dispare din top 10
iPhone 17 a fost cel mai vândut smartphone din lume în trimestrul al doilea din 2026, cu 6% din vânzările globale, în ...
Bolojan: Menţinerea centralelor pe cărbune va determina pierderea a până la 100 de milioane de euro din PNRR
Bolojan: Menţinerea centralelor pe cărbune va determina pierderea a până la 100 de milioane de euro din PNRR
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că amânarea închiderii centralelor pe lignit de la Turceni şi Craiova ...
Transformarea majoră a sistemului de învăţământ tehnic liceal şi universitar din Mureş prin proiectul de circa 30 milioane euro, finanţat prin PNRR
Transformarea majoră a sistemului de învăţământ tehnic liceal şi universitar din Mureş prin proiectul de circa 30 ...
Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) "George Emil Palade" din Tîrgu Mureş a anunţat ...