Europa va amenda ţările care nu respectă noul pact fiscal

Curtea Europeană de Justiţie va putea sancţiona până la 0,1% din PIB statele care vor încălca prevederile viitorului pact fiscal, potrivit unui nou acord susţinut de majoritarea ţărilor UE, se arată în ultima versiune a documentului de lucru privind pactul fiscal.
Economica.net - lun, 30 ian. 2012, 14:12

Documentul urmează să fie discutat luni de liderii europeni la summit-ul de la Bruxelles şi există aşteptări că această versiune va fi aprobată. Noua variantă a pactului fiscal conţine puţine mofificări faţă de versiunile precedente, notează WSJ.

„În cazul în care Curtea consideră că statul vizat nu i-a respectat decizia, poate impune plata unei penalităţi adecvate circumstanţelor, dar care nu va depăşi 0,1% din PIB” se arată în document.

De asemenea, orice stat care vrea să folosească, începând din martie 2013, fondul permanent de ajutor financiar al zonei euro, Mecanismul European de Stabilitate, va trebui să adopte înainte pactul fiscal, care va fi activat după ratificarea de către parlamentele naţionale din 12 ţări.

Liderii europeni vor discuta luni două aspecte nerezolvate privind pactul fiscal. Primul este dacă ţările care au semnat pactul vor putea participa la reuniunile la care se discută probleme privind zona euro. O altă chestiune ce va fi analizată este eventuala impunere de sancţiuni ţărilor care nu respectă prevederile pactului în privinţa îndatorării raportate la PIB.

Documentul va arăta că au apărut „semne incipiente” ale unei stabilizări economice în Europa, dar tensiunile de pe pieţele financiare continuă să afecteze economia.

Aproape toate statele UE, inclusiv România, au anunţa în luna decembrie că vor adera la pactul fiscal. Marea Britanie a transmis că nu va adopta pactul, întrucât nu a obţinut o serie de concesii pentru sectorul financiar.

Te-ar mai putea interesa și
Alertă de drone în Galaţi – România a ridicat două avioane F-16
Alertă de drone în Galaţi – România a ridicat două avioane F-16
Radarele Ministerului Apărării Naţionale au detectat, în noaptea de joi spre vineri, o ţintă aeriană la 20 kilometri est de Galaţi, două aeronave F-16 au decolat de la Baza Aeriană Borcea......
Ce se întâmplă cu leul în ultima zi a săptămânii în care euro a ajuns la cea mai mare valoare din istorie – curs valutar interbancar 25.09.2026, preţ petrol şi cotaţii BVB
Ce se întâmplă cu leul în ultima zi a săptămânii în care euro a ajuns la cea mai mare valoare din istorie – ...
Curs valutar - Euro a început ziua în palierul 5,2763 lei - 5,2776 lei, aproape de maximul istoric anunţat miercuri la ...
Primele amfibii de asalt americane AAV-7 intră în înzestrarea Forţelor Navale Române
Primele amfibii de asalt americane AAV-7 intră în înzestrarea Forţelor Navale Române
Ceremonia de intrare în serviciu a primelor nouă vehicule amfibii de asalt AAV-7 va fi desfăşurată de Forţele Navale ...
Columbia, aliat al SUA, rupe relaţiile diplomatice cu Iranul
Columbia, aliat al SUA, rupe relaţiile diplomatice cu Iranul
Columbia a anunţat joi ruperea relaţiilor diplomatice cu Iranul, aliniindu-se la politica Statelor Unite, principalul său ...