Ministerul Economiei va avea consultări publice privind ACTA. Actul nu schimbă legea

Ministerul Economiei va iniţia consultări publice privind Tratatul Comercial Anti-Contrafacere (ACTA), un document care nu poate fi aplicat înainte de parcurgerea mai multor etape, inclusiv ratificarea în Parlament, şi care nu modifică legea în domeniul proprietăţii intelectuale, susţine Guvernul.
Economica.net - lun, 30 ian. 2012, 17:20
Ministerul Economiei va avea consultări publice privind ACTA. Actul nu schimbă legea

Ministerul Economiei are atribuţii în domeniul deoarece tratatul se referă în principal la protejarea comerţului ilegal şi încurajarea competitivităţii, potrivit sursei citate.

„Semnarea de către România a acestui acord nu echivalează cu intrarea sa în vigoare, este doar o etapă. Acordul va intra în vigoare în România după ce vor fi parcurse mai multe etape procedurale, în primul rând trebuie ca Parlamentul European să îşi dea avizul conform, lucru care estimăm că se va întâmpla undeva în vară, după care încep şi procedurile de ratificare a acestui acord în parlamentele naţionale. Independent şi concomitent cu acest lucru, va fi adoptat acest acord şi de Consiliul Uniunii Europene. Dacă în cadrul consultărilor cu societatea civilă şi în timpul dezbaterilor din Parlament se va ajunge la concluzia că acest acord nu trebuie ratificat, atunci nu se va întâmpla acest lucru „, a spus purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Muntean.

Potrivit acesteia, negocierile au început oficial în 2008, iar textul a fost prezentat public în noiembrie 2010, cu organizarea de către CE a patru conferinţe publice pe această temă.

Purtătorul de cuvânt al Executivului a susţinut totodată că acest acord nu prejudiciază libertăţile personale ale utilizatorilor de internet şi nu va institui măsuri suplimentare de supraveghere a traficului pe internet, blocând anumite site-uri.

„ACTA nu presupune modificarea legislaţiei naţionale şi comunitare în materie de proprietate intelectuală. Pentru exportatorii români şi comunitari, aplicarea ACTA va contribui la protejarea pe piaţa internaţională a drepturilor de proprietate intelectuală şi industrială, a drepturilor de autor, a mărcilor comerciale, brevetelor, desenelor, modelelor, indicaţiilor geografice. Toţi cei care utilizează internetul în mod legal şi nu fac comerţ ilegal, fie că vorbim de muzică, filme şi orice fel de produse , pot sta liniştiţi ca şi până acum, iar cei care comercializează produse fără să plătească, drepturi de proprietate intelectuală, răspund în faţa legii”, a spus Muntean.

Întrebat de jurnalişti cum va fi aplicat acordul dacă nu este modificată legislaţia în vigoare, purtătorul de cuvânt a susţinut că documentul prevede o mai bună colaborare între toţi semnatarii acordului pentru protejarea drepturilor de proprietate intelectuală şi combaterea traficului de produse contrafăcute.

 

Întrebat în continuare dacă este adevărat că vor fi monitorizate adresele de e-mail, iar corespondenţa va fi copiată, oficialul guvernamental a răspuns negativ.

 

„Nu, potrivit legislaţiei în vigoare acest lucru se poate face dacă există o plângere care se consideră a fi justificată, dacă Parchetul cere şi primeşte acest mandat, atunci poate să solicite providerului de internet informaţii şi se poate acţiona în penal. dar ACTA nu modifică aceste lucruri”, a spus Muntean.

 

Ea a mai arătat că acordul ar fi trebuit semnat de către ambasadorul român, dar acesta nu a ajuns încă la post, astfel că documentul a fost parafat din partea României de către însărcinatul cu afaceri din cadrul misiunii de la Tokyo, în baza dreptului conferit prin memorandum al Guvernului.

 

Reprezenzanţi din 22 de state membre UE şi Uniunea Europeană au semnat, joi, la Tokyo, Tratatul Comercial Anti-Contrafacere (ACTA), care nu va putea intra însă în vigoare fără aproarea Parlamentului European. Scopul acordului (între UE, SUA, Australia, Canada, Japonia, Mexic, Maroc, Noua Zeelandă, Singapore, Coreea de Sud şi Elveţia) este, potrivit PE, acela de a consolida respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, inclusiv online, şi de a combate contrafacerea şi pirateria pentru bunuri precum haine de lux, muzică şi filme.

Te-ar mai putea interesa și
Prețul petrolului a sărit brusc cu 10%, până la 80 de dolari barilul, în primele tranzacții de după atacul asupra Iranului. Piețele nu exclud atingerea pragului de 100 de dolari
Prețul petrolului a sărit brusc cu 10%, până la 80 de dolari barilul, în primele tranzacții de după atacul asupra ...
Cotația țițieului Brent, de referință pentru Europa, a sărit cu 10% până la aproximativ 80 de dolari pe baril pe piața OTC duminică, au spus traderii de petrol, în timp ce analiștii au......
Armatorul danez Maersk anunţă suspendarea tranzitului maritim prin strâmtoarea Ormuz
Armatorul danez Maersk anunţă suspendarea tranzitului maritim prin strâmtoarea Ormuz
Al doilea armator mondial, grupul danez Maersk, a anunţat duminică suspendarea tuturor trecerilor de nave prin strâmtoarea ...
ANAF:Aproape 34.000 de controale fiscale în 2025; creanţe suplimentare de 2,66 miliarde lei din acţiuni antifraudă
ANAF:Aproape 34.000 de controale fiscale în 2025; creanţe suplimentare de 2,66 miliarde lei din acţiuni antifraudă
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a efectuat 33.839 de controale fiscale în anul 2025, în creştere ...
Nicuşor Dan: România este în deplină siguranţă şi nu se află sub niciun fel de ameninţare directă. Prioritară în prezent este siguranţa cetăţenilor români din zonele de conflict/ Mesajul preşedintelui pentru aceştia
Nicuşor Dan: România este în deplină siguranţă şi nu se află sub niciun fel de ameninţare directă. Prioritară ...
Preşedintele Nicuşor Dan transmite, în contextul conflictului din Orinetul Mijlociu, că România este „în deplină ...