Drumurile Opoziţiei în SUA: Geoană, din nou cu un pas înaintea liderilor USL

Fostul preşedinte al PSD va efectua începând de mâine o vizită de patru zile la Washington şi New York, deplasarea peste Ocean având loc cu numai două săptămâni înainte ca Victor Ponta şi Crin Antonescu să plece în SUA, scriu jurnaliştii de la Gândul.
Economica.net - lun, 30 ian. 2012, 18:43

Liderii Opoziţiei au şi ei plănuită o vizită peste SUA în această lună. Surse din USL susţin că deplasarea peste Ocean a celor doi preşedinţi ai urma să aibă în a doua jumătate a lunii februarie.

În toamna anului trecut, vizita lui Mircea Geoană în SUA a generat nervozitate printre colegii de partid care au declarat că fostul preşedinte al Senatului trebuia să îi informeze despre această vizită. Mai mult, social-democraţii au spus că Geoană a încercat să le ia faţă lui Crin Antonescu şi Victor Ponta care plănuiseră o vizită peste Ocean. Vizita în SUA a fost unul dintre capetele de acuzare care au dus la excluderea lui Mircea Geoană din partid.

Te-ar mai putea interesa și
Alertă de drone în Galaţi – România a ridicat două avioane F-16
Alertă de drone în Galaţi – România a ridicat două avioane F-16
Radarele Ministerului Apărării Naţionale au detectat, în noaptea de joi spre vineri, o ţintă aeriană la 20 kilometri est de Galaţi, două aeronave F-16 au decolat de la Baza Aeriană Borcea......
Ce se întâmplă cu leul în ultima zi a săptămânii în care euro a ajuns la cea mai mare valoare din istorie – curs valutar interbancar 25.09.2026, preţ petrol şi cotaţii BVB
Ce se întâmplă cu leul în ultima zi a săptămânii în care euro a ajuns la cea mai mare valoare din istorie – ...
Curs valutar - Euro a început ziua în palierul 5,2763 lei - 5,2776 lei, aproape de maximul istoric anunţat miercuri la ...
Primele amfibii de asalt americane AAV-7 intră în înzestrarea Forţelor Navale Române
Primele amfibii de asalt americane AAV-7 intră în înzestrarea Forţelor Navale Române
Ceremonia de intrare în serviciu a primelor nouă vehicule amfibii de asalt AAV-7 va fi desfăşurată de Forţele Navale ...
Columbia, aliat al SUA, rupe relaţiile diplomatice cu Iranul
Columbia, aliat al SUA, rupe relaţiile diplomatice cu Iranul
Columbia a anunţat joi ruperea relaţiilor diplomatice cu Iranul, aliniindu-se la politica Statelor Unite, principalul său ...