Acţionarii Metro AG au aprobat divizarea companiei

Acţionarii grupului german de distribuţie Metro AG au votat, luni, în favoarea divizării grupului în două entităţi, una care va cuprinde operaţiunile angro Metro Cash & Carry, iar cealaltă se va ocupa de distribuţia de produse electronice de larg consum, informează Reuters.
Economica.net - mar, 07 feb. 2017, 08:28
Acţionarii Metro AG au aprobat divizarea companiei

Metro, un conglomerat cu 2.000 de magazine în 29 de ţări, a demarat de mai mulţi ani un vast proces de restructurare pentru a se concentra pe activităţile cash-and-carry şi distribuţia de produse electronice de larg consum, iar în paralel a vândut magazinele Kaufhof şi supermarketurile Real din Europa de Est. Grupul german speră ca, până la mijlocul acestui an, să introducă la bursă activităţile sale cash-and-carry, care vor păstra denumirea Metro, în timp ce activităţile de distribuţie de produse electronice de larg consum, regrupate sub marca Metro-Saturn, vor fi rebotezate Ceconomy.

Într-un comunicat de presă difuzat luni seara, Metro a anunţat că această divizare a fost aprobată de 99,95% din drepturile de vot reprezentate. Rezultatul votului era de aşteptat, având în vedere că trei dintre cei mai mari investitori ai Metro – Haniel, Beisheim şi Schmidt Ruthenbeck -, care împreună, deţin aproape 50% din întregul grup, au anunţat încă înaintea reuniunii anuale că vor sprijini divizarea.

Metro speră că această divizare va permite fiecăreia dintre cele două entităţi să se lanseze mai uşor în operaţiuni de fuziuni şi achiziţii. Media-Saturn, care deţine peste 1.000 de puncte de vânzare în 15 ţări din Europa, este considerată de multă vreme drept un candidat la o fuziune cu principalul concurent din regiune, grupul britanic Dixons Carphone, ceea ce ar permite crearea unui nou lider mondial pe piaţa distribuţiei de produse electronice de larg consum, devansând grupul american Best Buy.

Metro Group este una dintre cele mai mari şi mai extinse companii de retail din lume, cu 2.000 de locaţii în 29 de ţări şi peste 220.000 de angajaţi. Divizia Metro Cash & Carry s-a lansat oficial în România în luna octombrie 1996, când a deschis primul magazin din Bucureşti. Astăzi, reţeaua numără 32 de magazine în 24 de oraşe.

Te-ar mai putea interesa și
Dezvăluiri noi în cazul incidentului din zborul Flydubai către Tel Aviv. Parchetul din EAU a încadrat acțiunea ca atac terorist. Copilotul din Oman nu avea dreptul să zboare în țara natală
Dezvăluiri noi în cazul incidentului din zborul Flydubai către Tel Aviv. Parchetul din EAU a încadrat acțiunea ca atac ...
Parchetul din Emiratele Arabe Unite a confirmat sâmbătă că incidentul de miercuri de la bordul cursei FZ1073 operată de Flydubai, care făcea legătura între Dubai şi Tel Aviv, a fost un "atac......
Un fost prieten apropiat al lui Marco Rubio a fost condamnat de justiția americană pentru lobby secret în favoare Venezuelei
Un fost prieten apropiat al lui Marco Rubio a fost condamnat de justiția americană pentru lobby secret în favoare Venezuelei
Un fost congresman republican, David Rivera (foto), fost prieten apropiat al secretarului de stat american Marco Rubio, a ...
Influența Chinei în America Latină este văzută ca fiind mai bună decât cea a Statelor Unite – sondaj
Influența Chinei în America Latină este văzută ca fiind mai bună decât cea a Statelor Unite – sondaj
China este percepută în America Latină ca având o influenţă mai bună decât Statele Unite, potrivit unui sondaj publicat ...
Canada a înființat un Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială. Instituția va sfătui Guvernul cu privire la implementarea responsabilă a IA
Canada a înființat un Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială. Instituția va sfătui Guvernul cu privire la ...
Canada a anunţat vineri înfiinţarea unui Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială (IA), responsabil în special ...