Minus 29 de grade la Întorsura Buzăului. Cerşetorii, salvaţi de ger, dar morţi de foame VIDEO

Gerul năprasnic a pus stăpânire pe România, care îngheaţă la propriu. Noaptea trecută a fost greu de suportat şi nici în această dimineaţă nu este mai bine. Temperaturile au coborât sub cele din prognoză. Oamenii străzii au fost adăpostiţi şi au scăpat astfel de ger, dar au crăpat de foame.
Economica.net - mar, 31 ian. 2012, 06:32

Luni noapte, la Întorsura Buzăului s-au înregistrat -29 de grade Celsius. La Miercurea Ciuc şi Roşiorii de Vede s-au înregistrat -23 de grade Celsius. În Braşov, ca şi la Vârful Omu, temperatura a coborât la -24 de grade Celsius.

Până vineri, în Moldova, Muntenia, Oltenia, Transilvania, Maramureş şi Dobrogea vremea se va menţine geroasă, cu temperaturi minime ce se vor încadra, în general, între -27 şi -17 grade. În plus, în Dobrogea, Bărăgan şi sudul Moldovei vântul va avea viteze ce vor atinge la rafala 40-50 km/h, accentuând senzaţia de frig pătrunzător.

În Buzău, oamenii străzii au fost adăpostiţi de ger de către autorităţi, n-au avut ce mânca timp de trei zile. Edilii oraşului i-au salvat de frig, dar au uitat să le şi dea de mâncare. Până ce şi-au adus aminte de ei, cerşetorii şi-au potolit foamea cu resturile găsite în gunoaiele din apropierea adăpostului.

Zilele trecute, oamenii au fost aduşi unul câte unul în adăpostul improvizat într-un internat şcolar. Şi acolo au fost uitaţi. Nimeni nu şi-a amintit că oamenii trebuie să primească şi mâncare caldă, aşa că cerşetorii s-au descurcat cum au ştiut.

„Nu mi-au adus nimic. Mi-e foame. De două zile nu ne-a dat nimic de mâncare până la ora asta”, a spus o bătrână.

Autorităţile au aflat de la presă că cerşetorii nu au primit nimic de mâncare. Într-un final s-au mobilizat, iar pachetele cu hrană au sosit în mai puţin de o jumătate de oră.

Şi în Capitală, zeci de oameni au fost duşi în adăposturi unde au primit hrană, ceai şi un loc de dormit. Unii oameni au acceptat însă cu greu ajutorul.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia a inaugurat noul aeroport civil al capitalei Ankara, care va primi delegațiile pentru summitul NATO din iulie
Turcia a inaugurat noul aeroport civil al capitalei Ankara, care va primi delegațiile pentru summitul NATO din iulie
Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a inaugurat luni un nou aeroport civil la Ankara, care va servi pentru primirea delegaţiilor sosite la summitul şefilor de stat şi de guvern pe care......
Consiliul Județean Constanța împrumută 150 de milioane de lei pentru finalizarea construirii Spitalului Mamei și Copilului
Consiliul Județean Constanța împrumută 150 de milioane de lei pentru finalizarea construirii Spitalului Mamei și Copilului
Consiliul Judeţean (CJ) Constanţa a aprobat, luni, contractarea unui împrumut de 150 de milioane de lei, sumă necesară ...
Dominic Fritz: Se doreşte refacerea guvernului Ciolacu-Ciucă, care a crescut deficitul. Noi nu vom gira aşa ceva
Dominic Fritz: Se doreşte refacerea guvernului Ciolacu-Ciucă, care a crescut deficitul. Noi nu vom gira aşa ceva
Uniunea Salvați România este dispusă să facă parte dintr-un Guvern minoritar alături de PNL, UDMR şi minorităţi, ...
Tudorel Andrei (INS): România ar putea ajunge, într-un orizont mediu de timp, cu o populație rezidentă sub pragul de 19 milioane și mai îmbătrânită decât în prezent
Tudorel Andrei (INS): România ar putea ajunge, într-un orizont mediu de timp, cu o populație rezidentă sub pragul de ...
România ar putea înregistra, într-un orizont mediu de timp, o populaţie rezidentă sub pragul de 19 milioane şi mai ...