Dacia Lodgy, în mijlocul unui scandal: Villeneuve spune că Trofeul Andros a fost trucat

Fostul campion mondial de Formula 1, canadianul Jacques Villeneuve, participant la ultima ediţie a Trofeului Andros, a declarat despre această competiţie că a fost una aranjată pentru a îl favoriza pe francezul Alain Prost, câştigător la volanul unei maşini Dacia Lodgy.
Economica.net - mar, 31 ian. 2012, 07:09

Potrivit rtl.fr , la ultima etapă desfăşurată la SuperBesse, Villeneuve l-a atacat pe interior în primul viraj pe Prost, plecat din pole-position, iar francezul, surprins, a pierdut controlul maşinii sale şi a lovit marginea de zăpadă a circuitului, avariindu-şi automobilul. Cursa a fost oprită cu steag roşu, iar comisarii au considerat manevra canadianului ilegală şi l-au retrogradat pe ultima poziţie a grilei. S-a dat un nou start, iar Prost a reapărut pe grilă după ce şi-a reparat Dacia, ceea ce regulamentul nu permite.

Acest lucru a provocat mânia spectatorilor, care au aruncat cu bulgări de zăpadă în maşina lui Prost, dar şi nemulţumirea lui Villeneuve, care a considerat că manevra sa a fost regulamentară.

„Am realizat că nu participam la Trofeul Andros, ci la Trofeul Alain Prost. Este păcat atunci când prieteniile îşi pun amprenta asupra unei competiţii. Pun sub semnul întrebării prezenţa mea la această competiţie. Ăsta nu e sport. Acest trofeu a fost trucat” , a spus Villeneuve la Radio Monte Carlo, potrivit sursei citate.

Nici Benjamin Riviere, ocupantul locului doi în clasamentul general, nu a fost mulţumit de decizia comisarilor de a-i permite lui Prost să concureze din nou: „Eu cred că a fost clar pentru toată lumea că învingătorul Trofeului Andros sunt eu”.

La rândul său, Alain Prost îi acuză pe Villeneuve şi pe ceilalţi care îi contestă victoria de lipsă de fair-play. „Există o adevărată lipsă de fair-play şi de inteligenţă la unii. Nu ar fi fost prima dată când aş fi pierdut un titlu într-o asemenea manieră. Nu sunt făcut pentru lucruri de acest gen” , a spus pilotul francez.

Pilotul echipei Dacia Lodgy Alain Prost a câştigat ediţia 2011-2012 a Trofeului Andros, după ce s-a impus în etapa a şaptea şi ultima, sâmbătă seară, în staţiunea franceză de schi SuperBesse.

Cu 823 de puncte, cvadruplul campion mondial din Formula 1 şi-a adjudecat al treilea succes la Trofeul Andros, după cele din 2007 şi 2008, pe Toyota.

În ultima etapă, francezul s-a impus în faţa compatrioţilor săi Jean-Philippe Dayraut (Mini) şi Evens Stievenart (Dacia Lodgy).

Prezent pentru a doua oară la Trofeul Andros, Jacques Villeneuve a încheiat ultima etapă pe locul 8 la bordul unei Skoda Fabia şi a fost pe poziţia a 12-a la general, cu 692 de puncte.

La ediţia trecută a Trofeului Andros, Prost a ocupat locul doi, cu o Dacia Duster.

Trofeul Andros este o competiţie de viteză pe gheaţă şi zapadă, organizată de francezi, care se desfăşoară în fiecare iarnă începând cu 1990, în staţiuni montane. Cursele au loc pe parcursul a două zile şi cuprind mai multe probe, pentru maşini de competiţie care păstrează silueta celor de serie şi pentru automobile electrice.

Te-ar mai putea interesa și
Ce se va întâmpla cu leul în următoarele 30 de zile dacă Guvernul Siegfried Mureşan nu trece de votul Parlamentului – Am întrebat 5 AI-uri şi iată ce au răspuns CHATGPT, Gemini, Claude, Perplexity şi Grok
Ce se va întâmpla cu leul în următoarele 30 de zile dacă Guvernul Siegfried Mureşan nu trece de votul Parlamentului ...
Cursul BNR euro/leu a atins cea mai mare valoare din istorie miercuri, 23 septembrie 2026, 5,2788 lei/euro. Precedentul maxim istoric fusese atins pe 6 mai 2026, un alt moment de criză politică,......
De la frigidere la jucării: Tranzacția anului prin care Jumbo preia fabrica Haier din Ploiești
De la frigidere la jucării: Tranzacția anului prin care Jumbo preia fabrica Haier din Ploiești
Retailerul grec de jucării și produse pentru casă Jumbo cumpără fabrica de frigidere Haier din Ploiești, închisă ...
Ajutor pentru Ucraina – Consiliul UE a aprobat plata a 3 miliarde de euro şi salută contribuţia financiară a Norvegiei
Ajutor pentru Ucraina – Consiliul UE a aprobat plata a 3 miliarde de euro şi salută contribuţia financiară a Norvegiei
Kievul va primi în curând aproape 3 miliarde de euro, în urma aprobării de către Consiliul Uniunii Europene a celei ...
Alertă de drone în Galaţi – România a ridicat două avioane F-16
Alertă de drone în Galaţi – România a ridicat două avioane F-16
Radarele Ministerului Apărării Naţionale au detectat, în noaptea de joi spre vineri, o ţintă aeriană la 20 kilometri ...