Locurile de muncă de la fabricile Opel din Germania nu sunt garantate – oficial german

Peugeot şi General Motors (GM) nu oferă garanţii privind menţinerea locurilor de muncă şi a fabricilor Opel din Germania, a afirmat luni Matthias Machnig, adjunctul ministrului german al Economiei, pentru postul de televiziune ARD, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 20 feb. 2017, 10:30
Locurile de muncă de la fabricile Opel din Germania nu sunt garantate - oficial german

Discuţiile preliminare dintre Guvernul de la Berlin şi reprezentanţii conducerii Peugeot şi General Motors au dus la unele semnale încurajatoare conform cărora locurile de muncă din Germania vor fi păstrate, dar aceste asigurări nu au fost transpuse în contracte angajante, a explicat Machnig. Acesta a adăugat: ‘De aceea speculaţiile sunt premature în acest moment’.

Combinarea cu Peugeot ar putea forma baza unui viitor mai bun pentru Opel, a afirmat adjunctul ministrului german al Economiei.

Vineri, cancelarul Angela Merkel a dat asigurări că Executivul de la Berlin va face tot posibilul pentru a garanta locurile de muncă şi fabricile Opel din Germania, după ce grupul francez PSA şi-a anunţat intenţia de a achiziţiona subsidiara europeană a General Motors.

‘Sunt în desfăşurare discuţiile cu Opel. Guvernul are un proiect de coordonare în curs’, le-a declarat jurnaliştilor Merkel, după întâlnirea cu premierul canadian Justin Trudeau, în Berlin.

‘Din punct de vedere politic, vom face totul pentru a garanta locurile de muncă şi unităţile de producţie din Germania’, a adăugat oficialul german.

Consiliul angajaţilor Opel şi cel mai mare sindicat german, IG Metall, au anunţat vineri că reprezentanţii muncitorilor sunt pregătiţi de negocieri ‘constructive’ cu PSA atât timp cât sunt confirmate angajamentele privind locurile de muncă şi investiţiile în fabrici.

În ultimele zile, General Motors a încercat să liniştească mediile politice din Germania şi Marea Britanie cu privire la posibilele pierderi de locuri de muncă apărute în urma unei preluări a Opel de către PSA. Cu toate acestea, două surse din apropierea constructorului auto francez au declarat pentru Reuters că subiectul eliminărilor de locuri de muncă şi închiderilor de uzine se află pe agenda discuţiilor cu GM, în primul rând fiind vizate uzinele britanice ale Vauxhall.

Activităţile europene ale General Motors au provocat pierderi de 15 miliarde de dolari începând din 2000 şi până în prezent. Deprecierea lirei sterline, după votul în favoarea Brexit, a anulat speranţele referitoare la o revenire pe profit în 2016 astfel că, anul trecut, această divizie a înregistrat pierderi de 257 milioane de dolari.

Potrivit analiştilor, divizia europeană a GM suferă de supracapacităţi de producţie şi de un portofoliu redus de modele comparativ cu ceilalţi constructori generalişti din Europa. Opel are 10 uzine, repartizate în şase ţări din Europa, iar la finele lui 2015 compania avea 35.600 de angajaţi, dintre care 18.250 în Germania.

Te-ar mai putea interesa și
S-a semnat un memorandum cu Serbia pentru hidrocentrala Porțile de Fier 3. Ce a solicitat România
S-a semnat un memorandum cu Serbia pentru hidrocentrala Porțile de Fier 3. Ce a solicitat România
Ilie Bolojan, premier și ministru interimar al Energiei și ministrul Mineritului şi Energiei din Serbia, Dubravka Dedovic Handanovic, au semnat la București Memorandumul de Înţelegere între......
KFC inaugurează primul său restaurant sezonier din România, la Nibiru  
KFC inaugurează primul său restaurant sezonier din România, la Nibiru  
Lanțul de restaurante KFC a deschis astăzi primul său restaurant sezonier din România, în cadrul Nibiru. Unitatea va ...
Iranul ameninţă să spulbere infrastructurile din Orientul Mijlociu dacă propria infrastructură îi este atacată
Iranul ameninţă să spulbere infrastructurile din Orientul Mijlociu dacă propria infrastructură îi este atacată
Statul Major iranian a avertizat joi că Iranul va spulbera infrastructurile din Orientul Mijlociu dacă propriile infrastructuri ...
Diplomație fără limite: Fost ministru maghiar în guvernul Orban devine angajat BYD
Diplomație fără limite: Fost ministru maghiar în guvernul Orban devine angajat BYD
Într-o mișcare strategică de personal care evidențiază fenomenul „ușilor rotative” între zona guvernamentală ...