Papalekas cumpără cu 42,5 milioane de euro cel mai mare centru de distribuţie Dacia din afara Franţei

Compania Globalworth, controlată de omul de afaceri Ioannis Papalekas, a anunţat că a semnat un contract pentru achiziţia unui depozit închiriat 100% de Dacia în comuna Oarja, judeţul Argeş, potrivit unui anunţ al companiei. 
Andrada Ghira - mie, 22 feb. 2017, 09:00
Papalekas cumpără cu 42,5 milioane de euro cel mai mare centru de distribuţie Dacia din afara Franţei

Depozitul are cu o suprafață închiriabilă de 68.000 mp, dar şi un teren disponibil pentru construcția a încă 40.000 mp. Acesta este cel mai mare centru de distributie a pieselor de schimb şi accesoriilor de care dispune Grupul Renault în afara Franţei. 

Valoarea tranzacţiei este de 42,5 milioane de euro şi este condiţionată de obţinerea aprobărilor de la Consiliul Concurenţei, dar şi de la Dacia, se mai arată în anunţul Globalworth. 

Amplasat în comuna Oarja, la 28 de kilometri de uzina Dacia de la Mioveni şi în apropierea autostrăzii Bucureşti-Piteşti, depozitul fost inaugurat în anul 2010 și asigură distribuția de piese de schimb pentru Dacia, Renault si Nissan în România și 33 altele țări.

Vânzătorul este compania Elgan, deținută de omul de afaceri Simon Roth, care se uită la noi dezvoltări pe piaţa locală. Tranzacţia a fost intermediată de Colliers International România. 

Sursa foto: Auto.ro. 

Te-ar mai putea interesa și
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, după ce Casa Albă îi ceruse să facă acest gest, dar a ţinut să......
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...
Cine aduce banii pe litoralul românesc?
Cine aduce banii pe litoralul românesc?
O analiză a peste 60.000 de rezervări, realizate între octombrie 2024 și septembrie 2026, conturează portretul turistului ...
Lecția de energie a Bulgariei: exporturile de electricitate au crescut cu 60% în ultimul an, în special ca urmare a celor 7.000 MW de solar și a celor 17.000 MWh instalați în baterii
Lecția de energie a Bulgariei: exporturile de electricitate au crescut cu 60% în ultimul an, în special ca urmare a celor ...
Exporturile nete de energie electrică ale Bulgariei au crescut cu 62% în termeni anuali de la începutul anului până ...