O persoană de 94 de ani deţine peste 5% din acţiunile Oil Terminal

O persoană de 94 de ani a ajuns să deţină peste 5% din acţiunile Oil Terminal, conform datelor publicate pe site-ul Bursei de Valor Bucureşti (BVB).
Economica.net - J, 02 mart. 2017, 15:12
O persoană de 94 de ani deţine peste 5% din acţiunile Oil Terminal

Este vorba despre Sebastian Valentin Dumitrescu, care de la 3,33% din acţiuni anterior, a ajuns să deţină 5,41%, respectiv peste 31,5 milioane de acţiuni.

Acţiunile Oil Terminal sunt deţinute în proporţie de 59,62% de către statul român prin Ministerul Energiei, iar restul de alţi acţionari. Printre aceştia se află şi Fondul Proprietatea care are 3,8%.

Oil Terminat este situată în Portul Constanţa şi este cel mai mare terminal pentru import/export ţiţei, produse petroliere şi petrochimice la nivel naţional. Principalele servicii realizate sunt primirea, depozitarea, condiţionarea şi expedierea ţiţeiului, păcurii, produselor petroliere, petrochimice şi chimice lichide pentru import, export şi tranzit, efectuarea de încercări fizico-chimice, pentru produsele derulate, efectuarea de încercări fizico-chimice pentru terţi, în laboratoarele proprii, efectuarea de reparaţii şi întreţineri pentru instalaţiile şi utilajele aflate în dotare.

Acţiunile companiei urcau, joi, la BVB cu 14,61%, iar de la începutul anului au crescut cu 85,24%, fiind realizate tranzacţii de peste 10,6 milioane lei. Compania a înregistrat un profit de circa 15,4 milioane de lei în 2016, potrivit raportului preliminar, publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, după ce Casa Albă îi ceruse să facă acest gest, dar a ţinut să......
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...
Cine aduce banii pe litoralul românesc?
Cine aduce banii pe litoralul românesc?
O analiză a peste 60.000 de rezervări, realizate între octombrie 2024 și septembrie 2026, conturează portretul turistului ...
Lecția de energie a Bulgariei: exporturile de electricitate au crescut cu 60% în ultimul an, în special ca urmare a celor 7.000 MW de solar și a celor 17.000 MWh instalați în baterii
Lecția de energie a Bulgariei: exporturile de electricitate au crescut cu 60% în ultimul an, în special ca urmare a celor ...
Exporturile nete de energie electrică ale Bulgariei au crescut cu 62% în termeni anuali de la începutul anului până ...