România caută bani în America. Vrea împrumuturi în dolari pe 10 ani. Ce spun analiştii

Citigroup, Deutsche Bank si HSBC vor intermedia o iminentă emisiune de obligaţiuni în dolari a Guvernului Român. Maturitatea obligaţiunilor va fi de 10 ani, potrivit secretarului de stat Bogdan Drăgoi, citat de Reuters. „Este o fereastră de oportunitate care nu trebuie ratată“, consideră administratorii de fonduri de investiţii din România.
Adrian N. Ionescu - mar, 31 ian. 2012, 12:51

Pregătirile pentru emisiunea de obligaţiuni în dolari, amânată anul trecut, se află în linie dreaptă, potrivit Reuters, care îl citează pe Bogdan Drăgoi, secretarul de stat din Misterul Finanţelor Publice, care are în responsabilitatea Trezoreriei statului român.

Randamentul preliminat se învârte în jurul valorii de 7 %.

Capacitatea de plată a României este clasificată cu un rating de Baa3 de către agenţia Moody’s Investors Service Inc., şi de BBB de către Fitch Ratings, adică doar cu o notă deasupra statutului „junk“, nerecomandabil investiţiilor. Standard & Poor a retrogradat România tot cu o gradaţie sub clasificarea recomandabilă investiţiilor (investment grade) de la BB +. Toate cele trei evaluări au perspective stabile.

Tentativa de a emite obligaţiuni în dolari a eşuat toamna trecută în pofida unui turneu de prezentare şi negocieri neoficiale (roadshow) considerat de autorităţi de succes.

Ultima emisiune de obligaţiuni a României pe pieţele externe a avut loc în iunie anul trecut, când Ministerul Finanţelor a preferat să ia doar 1,5 miliarde euro, jumătate din cât i s- a oferit, dar la costuri considerate neconvenabile. Ulterior, criza datoriilor suverane a izbucnit atât de virulent încât încercarea nu a mai fost reluată.

Este o fereastră de oportunitate care nu trebuie ratată“, crede Dragoş Neacşu, preşedintele executiv al Erste Asset Management România, cea mai mai mare firmă de administrare a investiţiilor personale din România, cu o cotă de piaţă de peste 35%. Dragoş Neacşu a fost el însuşi secretar de stat în Ministerul Finanţelor.

România ar avea un moment prielnic de speculat acum pe piaţa americană, atât pentru că băncile au bani ca urmare a campaniei de injecţii de lichidităţi  pompate de Federal Reserve (banca centrală a SUA), dar şi pentru că alţi candidaţi eligibili pentru banii americani nu prea mai sunt în regiunea noastră.

„Vecini de-ai noştri au beneficiat de credite obligatare generoase de la americani în ultimul deceniu. Mă refer mai ales la Ungaria. Este  momentul ca România să se afirme ca o alternativă valoroasă de plasament“, a adăugat preşestintele Erste Asset management, făcând aluzie la marile dificultăţi ale Ungariei de a găsi bani pe pieţele externe.

Totodată, „semnarea de ieri a tratatului european pentru o politică fiscală comună este un avantaj. În altă ordine de idei, rămâne de vţzut care vor fi cele 12 ţări care vor reuşi primele să ratifice tratatul şi mai ales dacă toate vor fi  din Zona Euro, sau altele, din afara acesteia, se vor  grăbi mai mult“, a completat Dragoş Neacşu.

Ministerul Finanţelor caută să-şi consolideze poziţia şi pe partea valutară, după ce au reuşit să culeagă aproape 10 miliarde de lei de pe piaţa internă la costuri în scădere.

Te-ar mai putea interesa și
Mai multă energie regenerabilă, rezultate mai bune. Premier Energy raportează venituri în creștere cu 12% în primul trimestru din 2026
Mai multă energie regenerabilă, rezultate mai bune. Premier Energy raportează venituri în creștere cu 12% în primul ...
Premier Energy Group raportează pentru primul trimestru al anului 2026 venituri normalizate în creștere cu 12% față de aceeași perioadă a anului precedent, acestea ajungând la 536 de milioane......
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de miercuri. Rulajul a depășit 143 de milioane de lei
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de miercuri. Rulajul a depășit 143 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de miercuri, cu un rulaj total în valoare ...
Canada își continuă politica de reducerea a dependenței sale față de firmele americane din domeniul militar și anunță că va cumpăra avioane suedeze de recunoaștere de la Saab
Canada își continuă politica de reducerea a dependenței sale față de firmele americane din domeniul militar și anunță ...
Canada, care susţine că vrea să-şi reducă dependenţa de firmele americane de apărare, a anunţat miercuri planuri ...
Italienii pierd anual la jocurile de noroc 22 de miliarde de euro
Italienii pierd anual la jocurile de noroc 22 de miliarde de euro
Italienii pierd anual la jocurile de noroc aproape 22 de miliarde de euro, arată un raport al celei mai mari organizaţii ...