Peugeot 3008 – maşina europeană a anului

Modelul 3008, 4x4 urban al constructorului francez Peugeot, a primit luni titlul de 'Car of the Year', maşina europeană a anului, în ajunul deschiderii pentru presă a celei de-a 87-a ediţii a Salonului auto de la Geneva care se desfăşoară în perioada 9 - 19 martie, relatează AFP.
Economica.net - mar, 07 mart. 2017, 06:42
Peugeot 3008 - maşina europeană a anului

Este o veste bună pentru PSA, care regrupează mărcile Peugeot, Citroen şi DS.

Modelul 3008 îi urmează astfel lui Astra Opel, care a câştigat acest premiu în 2016, unul dintre cele mai prestigioase ale industriei auto europene.

Peugeot 3008 devine astfel primul SUV care primeşte această distincţie, fapt ce ilustrează o evoluţie a gusturilor. Modelele 4×4 urbane şi alte tipuri de ‘crossover’ reprezintă acum aproape 30% din piaţa europeană.

‘Suntem, înainte de toate, mândri. Este într-adevăr un moment formidabil pentru noi. Obişnuiesc să spun că la Peugeot că am ajuns din iad în paradis’, a declarat directorul general al mărcii, Jean-Philippe Imparato, la primirea premiului.

‘Amintiţi-vă de 2012, când grupul PSA a avut o pierdere de 5 miliarde de euro’, a spus Imparato. ‘În 2012, ne-am spus că nu se va mai întâmpla niciodată (…) Am decis să investim în acest produs, ne-am promis să revenim, şi iată-ne din nou aici’, a subliniat el.

Peugeot 3008, ales de un juriu format din 58 de jurnalişti de profil din Europa, a devansat modelul Alfa Romeo Giulia. S-au mai aflat în cursă pentru câştigarea premiului Citroen C3, Mercedes Classe E, Nissan Micra, Toyota C-HR şi Volvo S90/V90.

Celebra marcă a leului a fost deja premiată în 2014 pentru modelul său 308. Premiul pentru maşina anului este decernat din 1964.

Te-ar mai putea interesa și
Ce s-a întâmplat pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii, în primele nouă luni din 2026 – Top tranzacţii
Ce s-a întâmplat pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii, în primele nouă luni din 2026 – Top tranzacţii
Piaţa românească de fuziuni şi achiziţii (M&A) a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, tranzacţii, în scădere marginală, cu 1%, faţă de aceeaşi perioadă din 2025, când......
Italia cere aprobarea Bruxelles-ului pentru a utiliza marja de manevră fiscală şi în sprijinul familiilor
Italia cere aprobarea Bruxelles-ului pentru a utiliza marja de manevră fiscală şi în sprijinul familiilor
Italia poartă discuţii cu Comisia Europeană pentru a utiliza o parte din flexibilitatea bugetară oferită de aşa-numita ...
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
Inteligența artificială aduce tot mai multe beneficii clare în medicină la nivel global, pe măsură ce medicii petrec ...
Bociu, ANSVSA: „Sunt convins că în această săptămână vom parafa certificatele sanitare veterinare necesare exportului de oi vii către Libia”
Bociu, ANSVSA: „Sunt convins că în această săptămână vom parafa certificatele sanitare veterinare necesare exportului ...
Președintele ANSVSA, Alexandru Bociu, susține că în această săptămână se vor semna certificatele sanitare veterinare ...