Dieselgate: Agenţiile pentru protecţia consumatorilor din UE vor despăgubiri de la Volkswagen

Agenţiile naţionale pentru protecţia consumatorilor din Europa intenţionează să efectueze un demers comun pentru a obţine despăgubiri de la grupul auto german Volkswagen, în urma scandalului emisiilor poluante (Dieselgate), a anunţat Comisia Europeană (CE), transmite Reuters.
Economica.net - mie, 08 mart. 2017, 07:36
Dieselgate: Agenţiile pentru protecţia consumatorilor din UE vor despăgubiri de la Volkswagen

La o întâlnire desfăşurată marţi la Bruxelles, la care au participat reprezentanţii agenţiilor naţionale de protecţie a consumatorilor din cele 28 de state membre ale UE, oficialii olandezi au acceptat să pregătească ‘o acţiune comună în instanţă’ împotriva VW, a anunţat un purtător de cuvânt al comisarului european pentru justiţie, consumatori şi egalitate de gen, Vera Jourova.

‘Comisarul a încurajat autorităţile să folosească toate mijloacele pe care le au la dispoziţie pentru a-i proteja pe cetăţenii europeni’, a afirmat purtătorul de cuvânt Christian Wigand.

În ultimele luni, Jourova şi alţi reprezentanţi ai autorităţilor de reglementare din UE şi-au exprimat frustrarea pentru că nu au reuşit să obţină despăgubiri de la VW pentru cei 8,5 milioane de deţinători de vehicule din Europa.

Jourova a promis recent că va continua să facă presiuni pentru ca Volkswagen să ofere consumatorilor europeni mai mult decât repararea vehiculelor.

Volkswagen, cel mai mare producător auto european şi mondial, este implicat într-un scandal de amploare după ce, în toamna anului trecut, a recunoscut că, în perioada 2005 – 2015, a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Din cele aproximativ 11 milioane de vehicule afectate la nivel global, 8,5 milioane sunt în Europa.

Volkswagen a respins solicitările privind acordarea de despăgubiri clienţilor europeni, în timp ce majoritatea deţinătorilor de vehicule diesel marca VW din SUA vor primi despăgubiri cuprinse între 5.000 şi 10.000 de dolari, în funcţie de valoarea vehiculelor înaintea scandalului Dieselgate.

Eforturile comisarului european de a convinge Volkswagen să îi despăgubească pe consumatorii europeni sunt împiedicate de prevederile UE care acordă statelor membre puterea de a impune respectarea normelor. Precedentele tentative de a ajunge la un acord cu Volkswagen s-au soldat cu o promisiune pentru un ‘plan de acţiune’ în vederea reparării vehiculelor afectate. Însă, asta este departe de despăgubirile de până la 10.000 de dolari acordate clienţilor din SUA.

Acest dosar este un subiect dificil din punct de vedere politic, având în vedere că jumătate dintre autoturismele din Europa au un motor diesel şi mii de locuri de muncă din regiune au legătură cu această tehnologie care a început să fie urmărită cu o atenţie sporită după scandalul Dieselgate.

Te-ar mai putea interesa și
ANM: Cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru 15 județe și București. Cod galben de instabilitate atmosferică și averse pentru mai multe regiuni din țară
ANM: Cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru 15 județe și București. Cod galben de instabilitate ...
Meteorologii au emis, sâmbătă, noi atenţionări Cod galben de caniculă, disconfort termic ridicat şi nopţi tropicale, ce vizează, în total, până luni dimineaţa, 15 judeţe şi Municipiul......
După ce aplicația Achiziţii Beneficiari Privaţi a MIPE a fost atacată cibernetic, instituția a decis ca derularea procedurilor să fie prelungită pe perioada în care aceasta nu poate fi folosită
După ce aplicația Achiziţii Beneficiari Privaţi a MIPE a fost atacată cibernetic, instituția a decis ca derularea procedurilor ...
Toate termenele reglementate pentru derularea procedurilor de achiziţii de către beneficiarii privaţi se prelungesc cu ...
Sindicatele din învățământ critică Legea salarizării promovată de Guvern, prin care condamnă educația la subfinanțare, și cer Parlamentului să corecteze nedreptatea
Sindicatele din învățământ critică Legea salarizării promovată de Guvern, prin care condamnă educația la subfinanțare, ...
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" condamnă ...
Trump critică aspru Canada pentru poluarea masivă a aerului din nordul SUA, cauzată de incendiile de pădure din acestă țară, și nu uită să amenințe cu taxe vamale mai mari
Trump critică aspru Canada pentru poluarea masivă a aerului din nordul SUA, cauzată de incendiile de pădure din acestă ...
Donald Trump a criticat vineri Canada pentru poluarea gravă a aerului care afectează nord-estul SUA, provocată de incendii ...