Cătălin Ivan (PSD): Sper ca PDL să nu deturneze dezbaterea USL de la Bruxelles

Liderul delegaţiei PSD din Parlamentul European, Cătălin Ivan, atrage atenţia că „europarlamentarii PDL ar putea pregăti deturnarea dezbaterii organizate la Bruxelles de USL”, ce are ca obiect informarea liderilor europeni cu privire la protestele din țară și derapajele anti-democratice ale regimului Băsescu, și spune că o astfel de acțiune poate aduce prejudicii României în plan european.
Economica.net - mar, 31 ian. 2012, 14:37

”Am înțeles că europarlamentarii PDL pregătesc o acțiune prin care să tulbure apele și să deturnzeze sensul dezbaterii de astăzi de la Bruxelles, la care iau parte liderii USL, membri ai societății civile din România și liderii grupurilor socialist și liberal din PE. Fac un apel către aceștia să nu compromită o dezbatere serioasă și necesară pentru țara noastră. Nu avem nevoie de circ și de scandal în aceste momente în care trebuie să primeze dialogul!”, afirmă Ivan.

Social-democratul subliniază că o acțiune de compromitere a dezbaterii USL de la Bruxelles poate aduce grave prejudicii României.

”Îmi exprim speranța ca și colegii noștri din PDL să înțeleagă faptul că boicotarea dezbaterii inițiate de USL poate să lezeze grav interesele României. Noi am inițiat această discuție la Bruxelles tocmai pentru ca forurile europene să nu sancționeze întreaga Românie pentru derapajele anti-democratice comise de regimul Băsescu. Românii, care oricum suferă destul din cauza actualei guvernări, nu trebuie să plătească pentru abuzurile celor aflați acum, vremelnic, la putere. Acesta este mesajul nostru pentru cei de la Bruxelles.

O acțiune de compromitere a dezbaterii noastre, însă, poate duce la blocarea mesajului nostru, riscând ceea ce a pățit Ungaria, acolo unde toți maghiarii trebuie să plătească pentru acțiunile lui Viktor Orban. Tocmai din perspectiva acestui pericol, sunt convins că cei din PDL au maturitatea politică necesară să nu se dedea la gesturi regretabile pentru interesul românilor”, susține Cătălin Ivan.

Te-ar mai putea interesa și
Viaţa de român – Care au fost veniturile medii lunare pentru gospodării şi care sunt cheltuielile medii – date INS
Viaţa de român – Care au fost veniturile medii lunare pentru gospodării şi care sunt cheltuielile medii – ...
Veniturile totale medii lunare au fost, în trimestrul I 2026, de 9.444 lei pe gospodărie, în scădere cu 0,9% faţă de trimestrul IV 2025, în termeni nominali, potrivit datelor publicate vineri......
Ucraina a atacat instalaţii energetice şi industriale din Rusia cu aproape 600 de drone
Ucraina a atacat instalaţii energetice şi industriale din Rusia cu aproape 600 de drone
Ucraina a atacat cu aproape 600 de drone instalaţii energetice şi industriale în 18 regiuni din Rusia, peninsula anexată ...
Dacia Sandriders în Maroc: Miza comercială și sportivă din spatele etapei decisive din Africa
Dacia Sandriders în Maroc: Miza comercială și sportivă din spatele etapei decisive din Africa
Proiectul de motorsport al constructorului auto Dacia intră într-o fază decisivă din punct de vedere strategic și comercial. ...
Inundaţiile catastrofale din Nepal,”un avertisment pentru întreaga lume” cu privire la pericolele schimbărilor climatice (premierul nepalez)
Inundaţiile catastrofale din Nepal,”un avertisment pentru întreaga lume” cu privire la pericolele schimbărilor ...
Inundaţiile catastrofale care au lovit Nepalul au reprezentat "un avertisment pentru întreaga lume" cu privire la pericolele ...