Legea etichetării laptelui a ajuns pe masa Comisiei Europene

După aproximativ șapte luni de când legea etichetării produselor lactate a fost publicată în Monitorul Oficial, Comisia Europeană a fost în sfârșit notificată. Trebuia să afle despre intenția României de a pune locul de proveniență al laptelui pe etichete încă din faza de proiect. Fără girul european, legea nu poate intra în vigoare. 
Alina Stanciu - mar, 14 mart. 2017, 22:15
Legea etichetării laptelui a ajuns pe masa Comisiei Europene

Legea care va introduce obligativitatea menţionării pe eticheta laptelui proaspăt ţara de origine şi locul de provenienţă a laptelui crud materie primă (Legea 88/2016) a ajuns în sfârșit pe masa Comisiei Europene, au declarat pentru ECONOMICA.NET oficiali ai Reprezentanţei Permanente a României pe lângă UE. Se întâmplă la aproximativ șapte luni de când actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial, în condițiile în care notificarea trebuia făcută când legea era în stadiu de proiect. „Cu privire la parcursul Legii 88/2016 în contextul procedurilor UE vă precizăm următoarele: Legea 88/2016 a fost notificată Comisiei Europene, respectiv DG SANTE precum și statelor membre, în conformitate cu Regulamentul 1169/2011 referitor la informațiile destinate consumatorilor cu privire la alimente. Procedura prevede ca statul membru care notifică proiecte de măsuri aplicabile la nivel național să le prezinte COM și celorlalte state membre în cadrul Comitetului Permanent pentru Plante, Animale, Alimente și Furaje (SCOPAFF) și să ofere clarificări”, a declarat pentru ECONOMICA.NET biroul de presă al Reprezentanţei.

Potrivit sursei citate, România a prezentat deja Comisiei , în data de 7 martie, conținutul Legii 88/2016, „justificarea adoptării măsurilor respective precum și clarificări cu privire la prevederile legii”. Urmează ca aceasta să efectueze o analiză aprofundată a măsurilor.

„În funcție de rezultatul acestei analize pot fi solicitate clarificări suplimentare din partea României sau Comisia poate face recomandări de modificare a Legii 88/2016, pentru a o aduce în acord deplin cu legislația UE”, au mai declarat oficialii Reprezentanței.

Conform acestora, procesul, care este abia la început, „poate cere timp deoarece sunt necesare consultări între diversele servicii ale COM (DG AGRI, DG GROW), opinia serviciului juridic al COM precum și posibile intervenții ale celorlalte state membre”.

Între timp, În România se discută deja despre modificarea acestei legi, un proiect existând deja pe circuitul legislativ, în Comisiile Camerei Deputaților.

De ce este aşteptată această lege 

Aşteptată de fermieri care speră astfel să se reducă importurile de lapte materie primă folosit în unităţile de procesare din România, dar contestată de procesatori, legea privind etichetarea suplimentară a laptelui proaspăt instituie obligativitatea de a menţiona pe etichetă:

– ţara de origine şi locul de provenienţă a laptelui crud materie primă pentru consum;

– avertizarea cuprinzând sintagma „Conţine lapte praf în proporţie de . . . . . . . . . .%”.

De asemenea, legea prevede că:

– dreptul de a înscrie pe eticheta produsului finit menţiunea „Produs natural” va reveni obligatoriu doar celor care folosesc în proporţie de 100% ca materie primă laptele crud provenit de la vaci, bivoliţe, oi şi capre, fără a avea în compoziţie înlocuitori de lapte sau lapte praf;

– dreptul de a înscrie pe eticheta produsului finit menţiunea „Produs românesc” va reveni obligatoriu doar celor care folosesc în proporţie de 100% lapte crud ca materie primă provenit din fermele din România.

Lege de interes european

În afară de România, care trebuie să ofere clarificări Comisiei Europene cu privire la legislaţia privind etichetarea produselor lactate, alte şapte state europene vor să spună consumatorilor de unde provin ingredientele din alimentele pe care le consumă. În Franţa o astfel de lege este deja în vigoare şi va funcţiona ca un test timp de aproximativ doi ani.

Detalii despre legile din UE aici.

Lista ţărilor care pun pe eticheta alimentelor ţara de origine. România este datoare cu un răspuns faţă de UE

Te-ar mai putea interesa și
Parisul ia noi măsuri în favoarea fermierilor pentru a încheia criza apărută la începutul anului, care a dus la proteste masive
Parisul ia noi măsuri în favoarea fermierilor pentru a încheia criza apărută la începutul anului, care a dus la proteste ...
Guvernul francez a dat sâmbătă publicităţii o serie de măsuri suplimentare în favoarea agricultorilor, în speranţa că va încheia odată pentru totdeauna criza apărută la începutul......
Primăria Capitalei a atribuit contractul pentru finalizarea lucrărilor la penetrația Prelungirea Ghencea și supralărgirea Bulevardului Ghencea
Primăria Capitalei a atribuit contractul pentru finalizarea lucrărilor la penetrația Prelungirea Ghencea și supralărgirea ...
Primarul general al Capitalei Nicușor Dan a anunțat astăzi că instituția pe care o conduce a atribuit contractul pentru ...
Italia l-a convocat pe ambasadorul rus după ce Moscova a naționalizat filiala locală a companiei Ariston
Italia l-a convocat pe ambasadorul rus după ce Moscova a naționalizat filiala locală a companiei Ariston
Italia l-a convocat sâmbătă pe ambasadorul rus după ce Moscova a anunţat că a trecut filiala Ariston Thermo Group sub ...
Șeful CIO Thomas Bach se opune în numele solidarității deciziei Federației Internaționale de Atlestism de a acorda recompense pentru medaliile de aur cucerite la Paris
Șeful CIO Thomas Bach se opune în numele solidarității deciziei Federației Internaționale de Atlestism de a acorda ...
Preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach, s-a distanţat de decizia inedită a Federației Internaționale ...